Conventia Carpati in Poiana Brasov
Specialisti din cele 7 tari prin care trece lantul carpatic pun la cale Strategia Retelei de Arii Protejate din Muntii Carpati. Expertii s-au intalnit in Poiana Brasov sub egida Conventiei Carpati si au analizat strategii de gestionare durabila a Carpatilor, cei mai bogati munti ai Europei. Daca banii sunt o problema pentru cei care vor sa prezerve Muntii Carpati, cel mai mare neajuns este insa organizarea.
Peisaje superbe, paduri naturale intinse, paduri seculare, numeroase specii si habitate, sate traditionale – este decorul familiar al Muntilor Carpati, indiferent de teritoriul statelor pe care se intind. Toate aceste bogatii naturale sunt amenintate insa in aceasta perioada de dezvoltarea haotica. Este motivul pentru care specialialistii incearca sa gaseasca solutiile cele mai potrivite pentru dezvoltarea zonei carpatine si pastrarea, in acelasi timp, a frumusetilor naturii.
Specialistii au elaborat deja strategia prezervarii Carpatilor: documentul va fi insa aprobat doar anul viitor de catre ministrii mediului din cele sapte state carpatine.
Vifor Rotar