Vin banii pentru medicamentele brasovenilor

Vin banii pentru medicamentele brasovenilor

0 112

Veste buna pentru bolnavii brasoveni. Dupa ce de la inceputul lunii mai, farmacistii brasoveni au preluat pe riscul lor eliberarea medicamentelor compensate si gratuite, Guvernul Romaniei a aprobat o Ordonanta de Urgenta prin care casele de asigurari de sanatate si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) se autorizeaza sa incheie angajamente legale suplimentare, in anul 2010, in limita a 500 de milioane de lei.
„Prin aplicarea acestui act normativ, vom reusi asigurarea unui acces neintrerupt al populatiei la medicamente”, a declarat in presa centrala ministrul Sanatatii Attila Cseke.
Desi acest “balon de oxigen” de 500 de milioane vine la momentul potrivit, suma nu este suficienta decat pentru cel mult luna asta si luna viitoare. Deci, conform farmacistilor, chiar daca scapa acum de la plata integrala a medicamentelor, bolnavii s-ar putea sa nu mai fie la fel de norocosi din iulie. „Daca nu se suplimentau fondurile, era o problema foarte grava. Toate farmaciile si lanturile chiar se pregateau sa nu mai dea medicamente compensate si gratuite. Totusi, banii, din estimari, se pare ca ajung pana la 1 iulie”, a declarat Maria Botezatu, presedinta Colegiului Farmacistilor Brasov.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.