Inchiderea normala a anului scolar in pericol
In Educatie sindicalistii sustin ca vor boicota anul scolar
Reprezentantii sindicalistilor din educatie au declarat marti, in urma intrevederii cu ministrul Daniel Funeriu, ca nu s-au gasit solutii si ca vor boicota sfarsitul de an scolar, examenul de bacalaureat iar din data de 31 mai vor intra in greva. „Solutii exista, dar nu se accepta alte variante. I-am propus ministrului sa aplice Legea 221 privind marirea salariilor si apoi sa se opereze reducerile salariale”, a spus vicepresedintele Federatiei Sindicatelor din Invatamant, Simion Pancescu.
Potrivit acestuia, Guvernul si ministrul educatiei au propus solutii „inacceptabile” pentru sistemul de invatamant. Sindicalistul a afirmat ca exista alte domnii in care se pot face restructurari, domenii in care s-au facut in ultimii ani angajari „nejustificate”. Pancescu a mentionat ca sindicalistii din educatie au cerut o intalnire cu premierul Emil Boc, pentru detensionarea situatiei.
La randul sau, presedintele executiv al Federatiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat ca ministrul educatiei se afla intr-o situatie in care trebuie sa reduca salariile cadrelor didactice, dar si in aceea in care le cere sindicalistilor sa incheie anul scolar si bacalaureatul in conditii bune.