Ursanii din Racadau, spaima pubelelor urbane

Ursanii din Racadau, spaima pubelelor urbane

0 129

Daca rezervatia de la Libearty isi mareste numarul chiariasilor, si ursii din Valea Cetatii isi extind zona de actiune. De cateva nopti, doi ursuleti ceva mai rasariti coboara din padure si vin pe platoul pietonal din zona fantanii arteziene din dreptul strazii Jepilor. Aici dau iama in cosurile de gunoi amplasate pe stalpi, pe care le rastoarna in cautarea hranei. Ultima incursiune a avut loc duminica noaptea, in jurul orei 3. Fara sa faca zgomot, ca sa nu fie simtiti de cainii razleti din cartier, s-au ospatat din pubele, dupa ce le-au varsat continutul pe jos. Au gasit chiar timp sa faca si o baie. Locatarii insomniaci privesc amuzati scena de la balcoane si fac fotografii cu ursii in actiune, care nu se mai sperie de mult de blitzuri si de publicitate.
Desi containerele din care mancau pana anul trecut au fost mutate, ursii din Racadau coboara inca in strada Jepilor, manati de foame si de puterea obisnuintei. Pentru ca in strada nu mai e de mancare en gros, sunt bune si resturile en-detail de pe platou. Si containerele imprejmuite sunt vizitate de ursii flamanzi, care au umplut liziera padurii de resturile carate din gunoie.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.