Primarul din Bran – condamnat la inchisoare
Probleme la Bran! Primarul localitatii, Gheorghe Hermeneanu a fost condamnat de Curtea de Apel Brasov la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare. Edilul a fost acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, dupa ce a intabulat abuziv un teren in patrimoniul comunei. Problemele lui Hermeneanu i se trag de la directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin, care a facut o plangere la procurori. Concret, reprezentantii muzeului spun ca terenul pe care se afla acum bazarul din Bran apartinea muzeului si nu putea fi trecut in patrimoniul comunei.
„Acel teren a fost luat abuziv de Primarie, printr-o hotarare de Consiliu Local data in 2007. Cum putea o suprafata administrata de Ministerul Culturii, prin intermediul Muzeului Bran, sa fie preluata de municipalitate? Asteptam acum sa vedem ce o sa se intample si probabil ca vom cere sa ne fie data proprietatea inapoi”, a spus in presa brasoveana Daniel Apostol, purtator de cuvant al Muzeului Bran.
La randul sau, primarul comunei este revoltat, el considerand ca a respectat pe deplin litera legii. „Am vrut doar sa fac ordine in patrimoniul comunei si am aplicat o hotarare de Consiliu Local, prin care am intabulat in Cartea Funciara acest teren. Directorul muzeului are ceva cu mine si m-a dat in judecata, in 2007. S-a ambitionat sa-mi faca rau, dar eu am castigat procesul la Judecatoria Zarnesti si la Tribunalul Brasov. Nu inteleg cum am pierdut la Curtea de Apel”, a declarat Gheorghe Hermeneanu pentru presa din Brasov.