Protocol intre PSD si Revolutionari

Protocol intre PSD si Revolutionari

0 251

Presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, si presedintele Blocului National ai Revolutionarilor (BNR) ’89, Dorin Lazar Maior, au semnat un protocol de colaborare in care se stipuleaza ca social-democratii vor sprijini organizatiile revolutionarilor in demersurile acestora pentru aplicarea si respectarea legilor privitoare la revolutionari, iar membrii BNR ’89 vor sustine, atat la nivel national, cat si teritorial, candidatii PSD la alegerile locale, parlamentare si prezidentiale din 2012.
Potrivit documentului, avand in vedere protocolul de constituire a Uniunii Social Liberale (USL) dintre PNL-PC si PSD, BNR ’89 va sustine, la alegerile prezidentiale, candidatul propus de USL si, de asemenea, liderii organizatiilor BNR ’89 se vor implica, atat la nivel central, cat si local, in toate campaniile electorale ale PSD si ale candidatilor acestuia si vor pune la dispozitia presedintilor organizatiilor social-democrate la nivel central si din teritoriu mijloace materiale si umane in vederea sustinerii campaniilor electorale si a politicilor PSD, informeaza un comunicat al PSD, transmis, vineri, AGERPRES.

De asemenea, in documentul semnat de Victor Ponta si Dorin Lazar Maior se stipuleaza ca PSD va asigura functionarea la nivel central si teritorial a Departamentului pentru Relatia cu Asociatiile de Revolutionari conform statutului PSD, iar propunerile in functiile de conducere ale acestui departament, atat la nivel central, cat si teritorial, vor avea si avizul BNR ’89.
Protocolul prevede ca functia de consilier al Presedintelui revolutionarilor sa fie sustinuta de PSD la propunerea BNR’ 89 prin Departamentul pentru Relatia cu Asociatiile de Revolutionari si social-democratii sa sustina numirile in structurile organizatorice si de conducere ale SSPR si ale CPRD la propunerile BNR ’89, la recomandarea departamentului pentru Relatia cu Asociatiile de Revolutionari.

Cu ocazia semnarii documentului, presedintele PSD Victor Ponta a transmis un mesaj in care precizeaza ca social-democratii sprijina organizatiile revolutionarilor in demersurile acestora pentru aplicarea si respectarea legilor privitoare la revolutionari si subliniaza ca recunoasterea aportului adevaratilor revolutionari este necesara nu doar din perspectiva social-democratilor, ci din perspectiva intregii societati. ”Revolutia din Decembrie ’89 a schimbat fizionomia societatii romanesti in contextul unor ample schimbari pe plan international, a dus la rasturnarea dictaturii si la trecerea Romaniei spre democratie si statul de drept. Nu suntem de acord cu aceia care denigreaza Revolutia Romana si pe cei care au jucat un rol activ, asumandu-si riscuri si raspunderi majore in Decembrie ’89’ (…) Patriotismul si spiritul revolutionar din Decembrie 1989 trebuie sa renasca si sa spuna poporului ca actuala putere trebuie schimbata. Prin urmare, conducerea centrala a PSD va participa la Congresul Extraordinar al BNR ’89, care se va desfasura in perioada 29-30 septembrie a.c.,” adauga Victor Ponta in mesajul transmis.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.