Ghid de combatere a evaziunii infantile

Ghid de combatere a evaziunii infantile

0 130

Chiar daca artistii fiscali Dan Bittman si Andrei Gheorghe s-au retras de la Ministerul Finantelor, spectacolul ideilor geniale de gabuire a evazionistilor de pe piata continua. Sau, mai degraba, a intrat intr-o noua faza. Aia de deratizare a subsolurilor insalubre ale economiei negre, de unde snapanii de nedeclarati fiscali trebuie adusi in zona gri si apoi albiti de tot in lumina curata in care se scalda contribuabilii cinstiti. Asa ca alde Vladescu, desi lipsit de povetele intelepte ale muzicantului Bittman si ale teleastului Gheorghe, a fatat cu de la sine neuron gaselnita. Daca tot nu ne putem atinge de grangurii evazionisti, ca nu stii in clientela cui dai cu controalele, o luam de jos in sus. De la baza amarasteana a imobilului faraonic care suge finantele tarii. Acolo unde parliti necinstiti si fara pic de respect pentru vistieria goala isi permit sa doseasca un leut-doi si sa nu-i spuna statului cum i-a facut.
Primele victime au fost o mana de minori care, de Ziua Copilului, au prestat un spectacol pe scena unui teatru. O activitate burgheza, in care copiii s-au mai si mai mascat in ursuleti, iepurasi si alte animalute inofensive, ca sa induca in eroare vigilenta Fiscului si a agentilor sai trimisi pe teren sa stranga darul. Ti-ai gasit deghizare! Inspectorii vigilenti a-au prins imediat ca pe scena se joaca o comedie evazionista si au pus capat scurgerilor monstruoase de lichiditati din buget. Copiii au primit acasa cate o somatie sa plateasca leutii cu care au privat averea noastra a tuturor prin spectacolul lor mascat si nedeclarat fiscal.
Si cetatenii patriei buni contribuabili vor primi in posta indemnuri sa deconspire astfel de actiuni de sabotare a bugetului national. Daca observati vreo serbarica sau o adunatura oarecare de copii aparent inocenti, nu va lasati inselati si dati-i pe mana Fiscului. Mai ales daca sunt costumati in animale simpatice. Sunt marii evazionisti de maine, care isi exerseaza astazi tehnicile de praduire a banului public folosite in jungla fiscala din Romanika.
Ma-ntrerup putin pentru ca aud niste copii cantand la mine pe scara. Precis e vreo actiune de asociere in scopuri comiterii de infractiuni fiscale, travestita in onomastica. Ma duc sa sun la usa si sa le cer socoteala, in numele Fiscului, pentru jeleurile primite de sarbatorit, pe care sigur n-o sa le treaca in formularul 200.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.