SE CUTREMURA LUMEA (2)
Ultimele zile au marcat iarasi o activitate seismica serioasa la nivelul planetei noastre. In ultimele 48 s-au produs doua cutremure a caror magnitutidine a depasit sase grade pe Richter.
Cutremur cu magnitudinea 6,6 in largul coastelor Japoniei
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs sambata dimineata in largul coastelor de est ale Japoniei, in apropierea zonei devastate de seismul din 11 martie, a anuntat institutul de geofizica american USGS, precizand ca autoritatile nu au emis nici o alerta de tsunami.
Cutremurul s-a produs la ora locala 4.26 (vineri, 19.26 GMT), la o adancime de 36,2 kilometri si la o distanta de 108 kilometri de orasul Hachinohe si 574 de kilometri de Tokyo.
Centrul de alerta pentru tsunami din Pacific a precizat ca nu exista risc de tsunami care sa provoace distrugeri de amploare, dar a avertizat ca un cutremur cu o astfel de magnitudine poate declansa valuri seismice la nivel local.
Agentia meteorologica japoneza a afirmat ca nivelul marii poate inregistra o crestere ca urmare a seismului. „Autoritatile din zonele aflate in apropierea epicentrului trebuie sa ia in considerare acest aspect”, potrivit unui comunicat oficial.
Cutremurul a fost resimtit in prefectura Iwate, o zona grav afectata de cutremurul urmat de tsunami din 11 martie, soldat cu 20.000 de morti si disparuti.
Un cutremur de 6,8 grade a zguduit nord-estul Indiei
Un seism cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara momentului s-a produs duminică în Sikkim, stat din nord-estul Indiei situat într-o regiune muntoasă, în apropiere de graniţa cu Nepalul, a anunţat Institutul american de geofizică /USGS/, citat de France Presse şi Reuters.
Seismul s-a produs în jurul orei locale 18:10 /12:40 GMT/, iar epicentrul său a fost localizat la circa 60 de kilometri nord-vest de Gangtok, capitala statului Sikkim. Pentru moment, nu au fost anunţate victime sau pagube materiale.
La cele doua miscari seismice trebuie adaugat si un puternic cutremur, cu magnitudinea de 7,2 ce s-a produs vineri dimineaţă in zona insulelor Fiji din Pacific, a anuntat institutul american de geofizică USGS, citat de AFP. Cutremurul nu a declanşat o alertă de tsunami, potrivit datelor emise de Centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific.
Potrivit USGS, seismul s-a produs la 593 de kilometri adâncime, la aproximativ 120 de kilometri de insula Ndoi din Fiji ÅŸi la 421 de kilometri de capitala insulei Tonga, Nuku’alofa.
Zona in care s-a produs cutremurul este situată pe Cercul de Foc al Pacificului, unde se produc în mod frecvent cutremure si erupţii vulcanice.