Jafulanii

Jafulanii

0 217

Dupa doua saptamani de transmisii din Africa de Sud. v-ati familiarizat, desigur, cu zgubilitica minge Jabulani, balonul creat de Adidas care ii terorizeaza pe portarii nationalelor de la World Cup 2010. Daca exista vreun obiect mai nesuferit decat vuvuzelele din tribune, toti goalkeeper-ii v-ar putea spune ca ala este Jabulani. Nume care traduce starea de fericire in dialectul african zulu. Expediata cu viteza spre poarta vine pe niste traiectorii pe care portarii nu le pot anticipa, prinde niste efecte naucitoare si se rasuceste ca un titirez intre manusi. O pacoste, ce mai.
Dupa ce am vazut la mitingurile recente niste apucaturi recent africane din partea manifestantilor, comparatia cu intamplari de pe continentul negru se leaga aproape natural. Pacostea natiunii, care a devenit Guvernul Boc de cand cu masurile zise de austeritate pentru scoaterea tarii din marasmul financiar in care se afunda, ar merge inscriptionata Jafulanii. A patra versiune de guvern Boc, care se tot rostogoleste prin Palatul Victoria, ascultand de fentele si driblingurile constitutionale ale presedintelui Traian Basescu. Cel care l-a urcat pe Boc in fotoliul de premier si in care vrea sa-l tina in continuare, in ciuda protestelor furibunde ale galeriei. E drept ca se vor face ceva schimbari – chibitii vorbesc despre varful de atac Blaga, Videanu, Berceanu – dar grosul echipei va fi pastrat, ca sa duca partida pana la capat.
In timpul acesta, infruntarea pentru calificarea economiei in 2011 continua. Nu doar portarii – de intreprinderi si institutii – urasc Jafulanii, dar si ceilalti jucatori de camp. De campul muncii, desigur, unde bugetarii si pensionarii s-au rasculat serios impotriva taierilor de salarii si pensii.
Meciul dintre guvernanti si amarasteni a ajuns de multisor in faza loviturilor de pedeapsa. Pensionarii si bugetarii au aglomerat poarta, ca sa nu ia plasa cu Jafulanii. Prea tarziu. Proiectati cu viteza spre buturi, Jafulanii sunt greu de oprit. Vor destrama 25% din impletitura bugetara si vor rupe vreo 15 procente si din urzeala pensionarilor.
Ca si mingea celor de Adidas, botezata cu nume zulu, balonul roz in care vietuiesc Jafulanii are si el un nume care traduce fericirea. Sau, oricum, o stare apropiata, mulata pe mesajul „Sa traiti bine!”, transmis de marele vraci al tribului de la Cotroceni.
Oricum, nu va mai injurati si imbranciti in tribune. Pentru asta exista Parlament.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.