Aderarea a fost amanata pentru o data neprecizata

Aderarea a fost amanata pentru o data neprecizata

0 138

Presedintia poloneza a UE a anuntat ca doua state au facut imposibila adoptarea unei decizii privind Schengen, aratand ca Romania si Bulgaria au primit promisiunea, la data aderarii la UE, ca daca indeplinesc conditiile necesare vor fi admise in Schengen, insa „promisiunea a fost incalcata”, relateaza Mediafax.
Joi, doua state membre au facut imposibila adoptarea unei decizii privind extinderea Schengen. Acest lucru ne duce la o concluzie trista in privinta increderii reciproce intre statele membre”, a declarat Jerzy Miller, ministrul polonez de Interne, joi, la Bruxelles, citat de Mediafax, adaugand ca promisiunea facuta Romaniei si Bulgariei a fost incalcata.
Decizia privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen se amana pentru o data neprecizata, dupa ce presedintia poloneza a UE nu a supus votului Consiliului JAI de joi acest subiect, au declarat, pentru Mediafax surse europene.
Discutiile din Consiliul JAI pe acest subiect s-au incheiat, insa fara a se ajunge la un consens – necesar pentru luarea unei decizii privind aderarea la Schengen.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.