RAT BV: Reguli pentru emiterea abonamentelor gratuite
Regia Autonoma de Transport (RAT) Brasov doreste sa faca unele precizari legate de eliberarea abonamentelor gratuite de transport pentru mai multe categorii de persoane, beneficiare ale unor drepturi stabilite prin legi speciale. Demersul nostru este determinat de vehicularea unor informatii aflate in flagranta contradictie cu realitatea. Astfel, pentru o cat mai buna informare a tuturor cetatenilor, dar mai ales a celor care se incadreaza in categoriile amintite anterior, RAT aduce la cunostinta urmatoarele:
Prin adresa nr. 12478 bis/01.08.2011, emisa de Casa Judeteana de Pensii Brasov – Serviciul Plati Prestatii, inregistrata la RAT Brasov cu numarul 3601/05.08.2011, institutia noastra este instiintata de Casa Judeteana de Pensii Brasov de faptul ca trebuie sa incheie “noul model comunicat de catre CNPP†al conventiei privind asigurarea transportului urban gratuit. In cadrul documentului se mentioneaza: “Aceasta conventie este necesar a fi incheiata in cel mai scurt timp. In caz contrar exista pericolul ca institutia noastra sa se afle in imposibilitatea de a mai deconta documentele emise de catre dumneavoastra in formatul actualâ€.
In cuprinsul conventiei sunt mentionate categoriile de persoane carora li se adreseaza acest act: persoane beneficiare ale Decretului-lege nr. 118/1990 (fosti persecutati politic), beneficiare ale Ordonantei nr. 105/1999 (fosti persecutati pe motive etnice) sau beneficiare ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 214/1999 (cei ce au calitatea de luptator in rezistenta anticomunista etc.).
De asemenea, in cuprinsul conventiei, la art. 3(1) se mentioneaza: “Transportul urban gratuit pe mijloacele de transport in comun se efectueaza pe baza abonamentelor lunare eliberate de societateâ€. Mai mult, art. 3(3) are urmatorul cuprins: “Abonamentele lunare vor avea inscrise numele si prenumele beneficiarului si codul numeric personal al acestuia si vor avea valabilitate 30 de zile de la data emiteriiâ€.
RAT Brasov nu a solicitat in nici un fel aparitia acestei noi proceduri de eliberare a abonamentelor gratuite pentru categoriile de persoane amintite, insa, potrivit legii, este obligata sa respecte aceasta decizie.
RAT Brasov adreseaza rugamintea institutiilor media care au prezentat alte informatii decat cele prezentate mai sus si care doresc sa-si informeze in mod corect publicul sa faca necesarele indreptari.