Crucea Rosie si Prefectura Brasov lupta impotriva caniculei
Vremea caniculara care a sufocat Romania saptamana trecuta, dar, mai ales, vremea care se prognozeaza a fi pe intreg parcursul verii, a facut ca autoritatile sa ia masuri de precautie impotriva caniculei. La Brasov, Prefectura si reprezentantii Crucei Rosii au stabilit cateva detalii de interventie in cazul in care temperaturile vor depasi pragul critic.
Astfel, Institutia Prefectului Judetului Brasov si-a construit un plan anti-canicula, plan in care Crucea Rosie joaca un rol important. Concret, planul de masuri pentru prevenirea si atenuarea efectelor caniculei, realizat de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta, va fi valabil pentru intreaga vara.
„Am structurat detaliile de interventie in cazul in care temperaturile depasesc pragul critic si solicit ca fiecare structura implicata sa actioneze operativ pentru protejarea populatiei“, a explicat in presa brasoveana subprefectul Ciprian Bancila.
In acest sens, ca si in anii trecuti, Brasovul va fi impanzit de corturi unde va fi acordata asistenta medicala atunci cand temperaturile vor depasi 35 de grade Celsius. Aceste corturi, ridicate cu ajutorul organizatiei Crucea Rosie, vor fi instalate in zone intens circulate din municipiul Brasov. Si bisericile vor oferi, pe timp de canicula, locuri in care oamenii sa-si poata trage sufletul si sa se mai racoreasca. Mai mult, 16 farmacii din tot judetul vor pune la dispozitia brasovenilor nu doar spatii climatizate, ci si apa potabila si asistenta medicala.