Brasovul – pe locul 4 in topul firmelor cu activitate suspendata

Brasovul – pe locul 4 in topul firmelor cu activitate suspendata

0 188

O veste buna si una rea! Vestea rea este ca judetul Brasov ocupa locul patru intr-un rusinos top al numarului de suspendari de activitate a firmelor. Vestea buna este ca in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, in aceste cinci luni, numarul firmelor care si-au suspendat activitatea este mult mai mic.
Concret, statisticile arata o situatie mai buna decat anul trecut, cand media societatilor care si-au suspendat activitatea era de 700 pe luna. Astfel, in primele cinci luni ale acestui an, 1.505 companii brasovene si-au suspendat activitatea, cu 57% mai putin decat in perioada similara 2009. Atunci 3.511 firme brasovene au recurs la aceasta modalitate. Aceste date au fost furnizate de catre Oficiul National al Registrului Comert, institutia realizand si topul judetelor dupa numarul de suspendari. Aici Brasovul ocupa locul 4 dupa Bucuresti – 5.522 de firme suspendate, Cluj – 1.629 de cazuri si Bihor – 1.529 de firme suspendate.
In ceea ce priveste numarul firmelor inmatriculate, in primele cinci luni ale acestui an s-au inmatriculat doar 1.341 de agenti economici, dintre care 544 de SRL-uri, 323 de intreprinderi individuale si 440 de persoane fizice autorizate, cifre un pic mai mici decat cele de anul trecut.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.