Stacojiul – mai tare ca portocaliul

Stacojiul – mai tare ca portocaliul

0 216

Curtea constitutionala a Miracolelor a mai produs o scamatorie. A salvat de la taiere pensiile amarastenilor – fapta buna – si, intr-un impecabil gest de noblete, a gratiat pensiile propriilor membri. Fapta mizerabila, pentru care a uitat sa ofere argumente, asa cum a facut-o pentru respingerea amputarii pensiilor milioanelor de varstnici carora Guvernul le pusese 15% gand rau. Cum, insa, magistratii Curtii si-au crutat fabuloasele pensii personale, anuleaza si intentiile guvernantilor de a impozita generos pensiile babane din tara, incadrate de Emil Boc la categoria „nesimtite”, ca sa-si scoata parleala pentru esecul de a le dramui pe toate. Daca sumele ultramitocanesti ale judecatorilor stacojii ai Curtii sau cele oricum mari ale celorlalti magistrati sunt intangibile si, in buna traditie a justitie, inamovibile din buzunarele slujbasilor din Justitie, de ce ar trebuie ciuntite celelalte pensii consistente din tara, pentru simplul motiv ca sunt foarte mari si au fost calculate candva cu generozitate inconstienta? Nici nu mai ajungi cu ele la Curte, care s-a pronuntat deja.
Asa ca Guvernul Boc trebuie sa treaca la Planul B. B de la Boc, care inseamna, de fapt, de la Basescu. Daca planul A era atat de mizerabil, nu vreau sa vad B-ul in toata splendoarea mojiciei lui. Daca guvernantii si-au construit motivatiile de amputare a pensiilor si salariilor bugetare pe necesitatea de a conserva veniturile din privat – motorul economiei, nu-i asa – cresterea TVA si a cotei unice va ruina si acest concept.
Singura sansa ar fi ca jalba din protapul patronilor si angajatilor din privat sa ajunga pe masa stacojiilor de la Curtea Constitutionala. Imposibil sa n-aiba vreunul vreo afacere sau vreo investitie de aparat, ca sa declare neconstitutionala orice incercare de supraimpozitare a activitatilor private
Ce dracu’, doar e Curtea Miracolelor Constitutionale?! Doar daca magia isi pierde, intre timp, farmecul constitutional in Romanika. Ceea ce e imposibil.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.