Investitii in tehnologiile verzi din Romania

Investitii in tehnologiile verzi din Romania

0 125

Desi este criza, investitiile sunt un sector important al fiecarei firme care se respecta si incearca sa se mentina pe linia de plutire pe piata economica romaneasca. De la o moda a devenit o necesitate pornirea unor proiecte importante pentru Romania in ceea ce priveste inverzirea activitatilor companiilor, investitiile in tehnologii verzi si energie regenerabila. Este vizat, mai ales, sectorul energiei din surse regenerabile si cresterea eficientei energetice.
Pe de alta parte, 2010 a fost anul aparitiei primul top al celor mai verzi companii din Romania, Green Business Index, realizat de Asociatia Green Revolution, cu sprijinul Asociatiei Centru Ecologic Green Area, sub patronajul Ministerului Mediului si Padurilor.
Enel Green Power, subsidiara de energii regenerabile a grupului italian de utilitati Enel, a investit in primul semestru zece milioane de euro pentru dezvoltarea a doua proiecte eoliene in Romania, respectiv Cara Costantin si Dealul Pietros, ambele in nordul Dobrogei, potrivit Mediafax.
Tot in sectorul eolian, firmele MW Team Invest si Tomis Team, ambele detinute grupul ceh CEZ, au investit aproape 200 milioane pentru finantarea proiectului eolian de la Fantanele, judetul Constanta. Daca mergeti spre mare pe drumul vechi, pe la Podul de la Giurgeni de peste Dunare, veti vedea ca toata Dobrogea s-a umplut de moristi care se invartesc de zor pentru a scoate energie electrica intr-un mod cat mai „verde”.
Romania a realizat studiul de fezabilitate pentru un proiect-pilot de captare si stocare a carbonului (CCS), la Turceni. Proiectul ar urma sa aiba o capacitate de 1,5 milioane de tone pe an de dioxid de carbon captat si stocat in siguranta, iar pentru a obtine finantarea necesara, Romania s-a inscris intr-o competitie europeana pentru astfel de proiecte.
Proiectul ar urma sa fie amplasat in regiunea Sud-Vest, zona cea mai industrializata din tara, responsabila pentru 40% din emisii la nivel national.
In prima partea a anului 2010, Ministerul Economiei Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) a primit 419 proiecte de investitii in energie regenerabila, cu o valoare totala de 14,2 miliarde de lei (aproximativ 3,4 miliarde de euro), bugetul disponibil fiind de doar 420 milioane lei, informeaza Green Report Romania.
Raportul prefigureaza ca, de la investitii de 1,2 miliarde de dolari anul acesta, vom ajunge la investitii verzi de pana la 2 miliarde de dolari.
Cele mai bune modele in ceea ce priveste investitiile verzi sunt Olanda, Danemarca si Germania, tari in care afacerile ecologice sunt extrem de raspandite.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.