Sfintii Petru si Pavel
substitut al sarbatoririi fondatorilor Romei?
Sarbatoarea, mai exact solemnitatea Sfintilor Petru si Pavel este una dinte cele mai incarcate de semnificatii ale anului liturgic. Ea apare in calendarul sfintilor chiar inainte de sarbatoarea Craciunului si, incepand din secolul al IV-lea, era obiceiul de a se celebra trei sfinte Liturghii in aceasta zi: prima in bazilica Sfantului Petru in Vatican, a doua in bazilica Sfantului Pavel din afara zidurilor Romei si a treia in catacombele Sfantului Sebastian, unde ramasitele pamantesti ale celor doi apostoli au trebuit sa fie ascunse un anumit timp pentru a le feri de profanare. Un ecou al celor trei slujbe din sarbatoarea Sfintilor Apostoli este pastrat in faptul ca afara de slujba zilei, exista o slujba si in ajunul sarbatorii. Dupa Preacurata Fecioara Maria, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, impreuna cu Sfantul Ioan Botezatorul, sunt sfintii amintiti in anul liturgic de cele mai multe ori si cu cea mai mare solemnitate. Afara de solemnitatea de la 29 iunie, mai exista o comemorare la 25 ianuarie, conversiunea Sfantului Pavel, una la 22 februarie, Catedrala Sfantului Petru si una la 18 noiembrie, sfintirea bazilicilor dedicate fiecaruia dintre ei.
Mult timp s-a considerat ca 29 iunie ar fi fost ziua in care, in anul 67, ei si-au marturisit credinta prin varsarea sangelui, Sfantul Petru pe Colina Vaticana, iar Sfantul Pavel in localitatea numita astazi Tre Fontane. In realitate, chiar daca faptul martiriului este de netagaduit si este de asemenea dovedit istoric ca s-a petrecut la Roma, nu se poate stabili cu certitudine nici ziua si nici chiar anul mortii celor doi apostoli. In timp ce pentru Sfantul Pavel marturiile vechi sunt de acord asupra anului 67, pentru Sfantul Petru parerile sunt diferite si cercetatorii par sa prefere anul 64, an in care, dupa cum afirma chiar istoricul pagan Tacit, „o nespus de mare multime de crestini” a murit in persecutia ce a urmat dupa incendiul Romei.
Se pare ca sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel ar fi fost fixata la data de 29 iunie pentru a inlocui sarbatoarea pagana care preamarea pe Romulus si Remus, cei doi fondatori ai Cetatii Eterne. Sfintii Petru si Pavel, desi nu sunt primii care au adus credinta crestina in Roma, ei sunt de fapt „fondatorii” Romei crestine. Vechiul imn liturgic „Decora lux aeternitatis” – „Frumoasa lumina a eternitatii”, ii numea „Romae parentes” – „Parinti ai Romei”, procreatori ai Romei; unul dintre imnurile noului breviar vorbeste despre Roma care „fundata tali sanguine” – „zidita cu un sange atat de nobil” – „celsum verticem devotionis extulit” – „a ridicat cea mai inalta culme a daruirii”. Cuvantul si sangele sunt fortele vii cu care Sfintii Petru si Pavel, uniti cu Cristos, au plamadit si plamadesc Roma crestina si Biserica intreaga.
Iza M.
