Utilizarea pilulei contraceptive in tarile din UE
Un studiu pan-european initiat de Bayer Schering Pharma a indicat faptul ca majoritatea femeilor din Europa cu varsta cuprinsa intre 15 sau 18 ani si 49 de ani utilizeaza sau au utilizat pilula contraceptiva. Rezultatele studiului au fost prezentate in conferinta de presa la jumatatea saptamanii trecute, prilejuita de implinirea a 50 de ani de la utilizarea pilulei contraceptive.
Cercetarea a evidentiat ca utilizatorii curenti de metode contraceptive folosesc fie pilula, fie prezervativul masculin, un numar egal de femei nu utilizeaza nicio metoda de contraceptie si varsta medie a primului contact sexual al femeilor din Europa este de 18 ani.
Peste 65% dintre femeile intervievate au experienta cu pilula contraceptiva (OC) sau cu prezervativul masculin ori cu ambele metode.
Un procent de 71% dintre femei au utilizat una sau mai multe dintre metodele contraceptive hormonale, iar 93% dintre acestea indica utilizarea pilulei contraceptive la un moment dat – ceea ce inseamna ca 66% dintre ele au utilizat pilula. Acelasi procent (71% dintre femei) a utilizat la un moment dat un prezervativ masculin pentru contraceptie. Trebuie remarcat faptul ca acest lucru nu inseamna, in mod obligatoriu, ca toate aceste femei au utilizat metoda „dubla” super-sigura de combinare a pilulei cu prezervativul. Intrebarea pertinenta din studiu se referea la utilizarea unei anumite metode intr-un anumit moment din viata acestora.
Doua treimi dintre femeile din Europa au utilizat pilula la un moment dat. Procentul este semnificativ mai scazut in Grecia (24%), Ucraina (27%) si Turcia (26%). Pe de alta parte, aproximativ 90% din toate femeile din Germania, Franta si Suedia au incercat o pilula contraceptiva in trecut.
Metoda contraceptiva principala, cel mai des utilizata in mod curent, in cele 18 tari europene care au luat parte la studiu este pilula cu un procent de 24%, urmata de prezervativul masculin cu 23%. Un alt procent de 23% din toate femeile din Europa din grupul de varsta fertila nu utilizeaza in prezent nicio metoda contraceptiva.
Neutilizarea unei metode contraceptive nu implica automat o conduita riscanta: numeroase femei din acest grup sunt insarcinate sau incearca sa ramana insarcinate (aproximativ 30%), pot sa nu se afle intr-o relatie intima (aproximativ 15%) sau pot crede ca nu pot ramane insarcinate (aproximativ 10%). Un alt procent de 6% declara ca acestea sau partenerul lor sunt infertili cu siguranta, in timp ce 8% se tem de posibilele efecte secundare ale contraceptivelor (nu neaparat contraceptive hormonale).
La nivelul fiecarei tari, aproximativ 50% din toate femeile din Franta folosesc in prezent pilula, urmate de Republica Ceha (43%), Olanda (41%) si Germania (38%). Cel mai scazut numar de utilizatoare de contraceptie orala curente a fost raportat in Grecia (4%), Ucraina (8%) si Turcia (7%). La polul opus, prezervativul masculin este metoda cea mai des folosita in mod curent in Grecia (53%), Rusia (34%), Spania (34%) si Ucraina (33%).
Varsta medie a primului contact sexual este de 18 ani – prezervativele sunt populare „prima oara”.
In Romania, conform unui alt studiu realizat pe un esantion de 1.500 de respondenti, pilula este utilizata de 14% dintre femeile active sexual. 73% dintre cele care au folosit pilula contraceptiva s-au declarat foarte multumite de aceasta. Nu a fost remarcata nicio schimbare in ceea ce priveste utilizarea pilulei contraceptive in randul celor care folosesc metodele de contraceptie: 19% dintre respondente au indicat pilula contraceptiva ca fiind metoda de contraceptie pe care o folosesc cel mai des.
Cu toate acestea, procentul femeilor cu varstele cuprinse intre 20 si 24 de ani care au indicat pilula contraceptiva ca fiind cea mai folosita metoda de contraceptie este de 37%. De asemenea, procentul femeilor care au inceput sa foloseasca pilula contraceptiva intre 15 si 19 ani a ajuns la 32%.
Studiul pan-european initiat de Bayer Schering Pharma a evaluat conduita contraceptiva curenta si anterioara a femeilor cu varsta cuprinsa intre 15 (sau 18, in functie de reglementarile legale ale fiecarei tari) si 49 de ani. Studiul s-a desfasurat in principal online, insa si prin discutii fata in fata in anumite tari, in lunile noiembrie si decembrie 2009. A fost al treilea studiu de acest gen, studiile anterioare fiind realizate in anii 2003 si 2006.
In total, au fost intervievate 24.320 de femei din 18 tari.