FMI mentine estimarea privind evolutia economica

FMI mentine estimarea privind evolutia economica

0 379

FMI nu va modifica semnificativ prognoza privind evolutia PIB al Romaniei si confirma, fara sa o spuna, risipa si slaba guvernare din anul 2009.
Prognoza FMI privind evolutia Produsului Intern Brut al Romaniei in 2010, respectiv o scadere de 0,5%, nu va fi modificata semnificativ dupa decizia autoritatilor de reducere a salariilor din sectorul bugetar si majorarea TVA, a mai spus Jeffrey Franks pentru Mediafax.
Fondul mentine deocamdata prognoza de contractie economica de 0,5% in acest an, insa expertii institutiei urmeaza sa decida in perioada urmatoare, pe baza unor noi date privind economia romaneasca, daca va fi nevoie de modificarea estimarii in cadrul noii misiuni de evaluare, care va avea loc la sfarsitul lunii iulie.
Franks a spus totodata ca FMI mentine estimarea privind o crestere economica pozitiva anul viitor, iar expertii Fondului se asteapta la o crestere trimestriala pana la finele acestui an.
„Nu anticipam ca vor fi efecte negative suplimentare (asupra PIB, n.r.) din cresterea TVA comparativ cu cele din masurile de taiere a cheltuielilor anuntate anterior. Pensionarii vor avea mai multi bani de cheltuit, ceea ce va stimula economia, dar ceilalti oameni vor plati un TVA mai mare, deci vor avea mai putini bani de cheltuit. Astfel, cele doua efecte se vor anihila reciproc”, a apreciat el.
Reprezentantul FMI a spus ca ar fi fost bine ca Romania sa aiba spatiu pentru stimuli fiscali la inceputul crizei, dar cand a inceput criza Romania deja avea un deficit bugetar foarte mare.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.