Reorganizarea teritorial-administrativa,
Referendum la Constanta si Vrancea
Campania demarata de Opozitie pentru a demonstra atat lipsa de sprijin a populatiei cat si modul corect in care ar trebui sa fie derulata o procedura de reorganizare a tarii a intrat in ultima etapa in doua judete.
Judetele Constanta si Vrancea sunt primele din tara care au obtinut hotarari definitive si irevocabile ale instantelor de judecata cu privire la validarea hotarilor de consilii judetene care prevad organizarea de referendumuri pentru ca cetatenii sa se pronunte daca sunt sau nu sunt de acord cu reorganizarea judetelor in care locuiesc. Procesele s-au derulat in urma atacarii in instanta de catre prefecti a respectivelor horatari ale consiliilor judetene.
Presedintele CJ a declarat ca, la Constanta, organizarea referendumului costa circa 100.000 de euro, iar el se va organiza, pe 6 noiembrie. La aceeasi data se va derula procedura si in Judetul Vrancea.
Nicusor Constantinescu: Cine nu participa la referendum este ca si cum ar vota pentru desfiintarea judetului
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Constanta, Nicusor Constantinescu, a declarat, joi, ca cetatenii au obligatia civica si morala de a participa la referendumul care va fi organizat, pe 6 noiembrie, cu privire la reorganizarea administrativ-teritoriala a judetului.
Reprezentantul CJ a mentionat, la finalul unei sedinte a consilierilor judeteni, ca trebuie ca 50%+1 dintre cetatenii cu drept de vot sa mearga la urne, pentru ca referendumul sa fie validat.
”Cei care nu vor participa, din motive subiective, este ca si cum voteaza pentru desfiintarea judetului Constanta. Acest referendum are putere de lege si, cu el validat, in cazul in care cetatenii nu sunt de acord cu desfiintarea judetului Constanta, el este opozabil oricarei hotarari de guvern si oricarei legi nationale. Ne putem judeca inclusiv pana la Haga, inclusiv la Strasbourg si la celelalte institutii de justitie din Europa, privind existenta judetului Constanta. Eu cred ca, participarea la referendum este o obligatie civica, o obligatie morala fata de inaintasii nostri, fata de copiii si nepotii copiilor nostri”, a afirmat Nicusor Constantinescu.
Potrivit acestuia, in tara noastra este nevoie de o reforma administrativa, dar ea nu trebuie sa duca la desfiintarea judetelor.
”Reforma administrativa trebuie sa duca la crearea unor regiuni cu personalitate juridica, care sa aiba presedinte regional, consilieri regionali si competente regionale, asa cum este in intreaga Uniune Europeana”, a declarat presedintele CJ Constanta.
El sustine ca propunerea de reorganizare administrativ-teritoriala a intregii tari face parte dintr-o ”strategie electorala” a actualilor guvernanti si presedinte al Romaniei.
”Ei doresc, din pacate, neavand o treime in Parlamentul Romaniei ca sa modifice Constitutia, sa desfiinteze judetele, sa numeasca guvernatori si oameni loiali lor care sa-i ajute la castigarea si fraudarea alegerilor locale si generale de anul viitor”, a spus Nicusor Constantinescu.