Firmele care ascund locurile de munca sunt AMENDATE

Firmele care ascund locurile de munca sunt AMENDATE

0 278

Criza locurilor de munca este tot mai acuta, tinand cont de faptul ca tot mai multe persoane se vad disponibilizate peste noapte, iar tinerii, absolventi de facultati si cursuri specializate se straduiesc sa-si gaseasca si ei un loc de munca, indiferent de cat de bine platit este sau nu sau ce perspectiva are.
In Brasov, peste 20.000 de persoane isi cauta un loc de munca, insa acestia au destul de multe de patimit in gasirea acelui post. Si situatia lor cu atat mai ingreunata cu cat multi dintre angajatori nu tin cont de lege si nu comunica job-urile vacante catre AJOFM Brasov.
Asadar, pilele sunt acum la mare cautare, in conditiile in care un loc de munca, indiferent de pozitie si salariu oferit este vanat de tot mai multe persoane. In aceste conditii, angjatorii au „secrete” fata de Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Numai in luna iulie, reprezentantii AJOFM Brasov au aplicat amenzi in valoare de 12.000 de lei agentilor economici din judet care au incalcat legea, tinand locurile de munca „la secret”.
„Angajatorii au obligatia sa comunice agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca in a caror raza teritoriala isi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de munca vacante, in termen de 5 zile lucratoare de la vacantarea acestora”, se arata intr-un comunicat AJOFM Brasov.
Necomunicarea in termen a locurilor de munca vacante este considerata contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 3.000 -5.000 de lei.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.