Ultima etapă a Ligii I de fotbal va aduce verdictul, în ceea ce priveşte retrogradarea sau rămânerea în prima ligă a echipei FC Braşov. ,,Stegarii” joacă meciul supravieţuirii acasă, cu Gaz Metan Mediaş, dar nu depind doar de ei, pentru a-şi menţine locul în eşalonul de elită. Aceasta, deoarece este necesar ca, simultan cu victoria echipei braşovene, Concordia Chiajna să piardă acasă, în meciul cu Petrolul. O ipoteză mai puţin credibilă având în vedere situaţia Petrolului şi lipsa de interes a jucătorilor, demonstrate în acest final de campionat…Cu alte cuvinte, FC Braşov a ajuns la mâna ,,găzarilor”, care pot sau nu să parafeze, indirect retrogradarea ,,stegarilor”
Antrenorul Szabo a declarat : ,,Avem nevoie de toate punctele, care pot să însemne rămânerea în prima ligă. Dar, acestea nu ar fi suficiente fără un rezultat favorabil Petrolului la Chiajna. Ca un paradox, atât noi, cât şi Madiaş, depindem de rezultatul meciului de la Chiajna chiar şi în cazul unui succes în meciul de la Braşov. Mediaşul este o echipă periculoasă pe atacul direct, care practică foarte bine jocul de tranziţie pozitivă, aducând jucători la finalizare. Un foarte mare sprijin aşteptăm şi din partea publicului, pentru că, în cazul în care vom câştiga, va fi şi victoria fanilor. Vom încerca să ne apropiem cele trei puncte, dar să nu uităm presiunea care apasă plus gândul care zboară spre rezultatul din celalalt meci. Eu îl cunosc pe Valentin Sinescu, antrenorul Petrolului şi cred în capacitatea lui şi a echipei pe care o pregăteşte”
Pentru meciul cu Gaz Metan Mediaş, Adi Szabo are serioase probleme, pentru alcătuirea ,,11”-lui de start. Aceasta, deoarece Bencun a plecat în Croaţia, Liviu Ganea şi Şerban Moraru sînt suspendaţi, mijlocaşul Tiberiu Petriş a plecat de la echipă după meciul cu Viitorul, iar Cătălin Ţîră şi Cristi Ganea acuză accidentări serioase după meciul cu Viitorul lui Gică Hagi. În aceste condiţii, rămâne de văzut cine va intra în formula de start. Meciul FC Braşov – Gaz Metan Mediaş, contând pentru etapa a 34 a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 18.45. Un tichet la partida dintre FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş costă 10 lei la tribunele 1 şi 2. Tichetele se pot procura de la magazinul oficial al FC Braşov situat pe pietonalul centrului comercial Carrefour, dar şi online, de pe site-ul www.biletefcbrasov.ro. Miercuri, în ziua meciului vor fi deschise şi casele de bilete de la Stadionul Tineretului.
Dorin Duşa