Sfantul Ilie – moment de cumpana in calendarul popular

Sfantul Ilie – moment de cumpana in calendarul popular

0 276

Cea mai de temut sarbatoare din calendarul popular si cel ortodox roman a fost celebrata ieri, 20 iulie. Aceasta data marcheaza mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin – Sfantul Prooroc Iile.
In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.
Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.
Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.
Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre.
Potrivit traditiei populare, oamenilor nu le este frica de nici o sarbatoare asa cum le este de cea a Sfantului Ilie, surugiul lui Dumnezeu. Se spune ca in ziua sa de hram se deschide cerul, iar sfantul apare intr-un car de foc.
La Sfantul Ilie incep Parliile, care tin trei zile. Parliile sunt surorile sfantului si arunca foc asupra celor care nu le respecta. Cinstit este si Ilie Palie, fratele sfantului de foc, dar si Palie (sau Foca), despre care se spune ca i-ar fi fost vizitiu si ca merge mereu alaturi de el, in caruta de foc.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.