Un fleac, i-am deshumat!
Dupa cum ati simtit, probabil, pe cortexul personal, deshumarea Ceausestilor n-a fost doar o operatie de indepartare a taranii de pe mormantul din Ghencea civil. Dezgroparea cuplului dictatorial dupa 20 de ani de la punerea clandestina in groapa a fost o reprodusa la nivelul cerebral al celor cateva milioane de nostalgici convinsi sau de suspinaci de ocazie dupa Epoca de Aur a lui Nicu si Leana. Si comunistii sinceri, care nu au nevoie sa mimeze regretul dupa vremurile de glorie ale Ceausestilor, si cetatenii duplicitari, care se imbata pe sest cu iluzia autoimpusa ca era mai bine pe timpul lui Ceasca din dispret si sila pentru vremurile de azi, au decorticat de pe creiere un strat. Cel al credintei ca urmasii fostului presedinte au intinat pe rand idealurile nobile ale comunismului, imbibat ce-i drept cu niste sange curs prin puscarii, pe la Canal si pe alte santiere monstruoase ale patriei. Ca smecherii autoproclamati emanati ai Revolutiei au uzurpat locul lui Ceausescu in istoria recenta a Romaniei, pe care cizmarul din Scornicesti, creditat abuziv cu abilitati de guvernare, patriotisme si subtilitati politice pe care nu le avea, l-a marcat definitiv cu statura lui pipernicita, gestica inconfundabila partial preluata de Ion Iliescu si graseierea analfabeta la fel de unica.
Inteleptii media convocati la toate evenimentele cheie din viata patriei au asistat cu expertiza lor inegalabila jupuirea duramaterului ceausist de pe imaginarul mioritic, in paralel cu scoaterea din mormant a oaselor plumbuitilor de la Targoviste. Am aflat, insa, in aceleasi comentarii, ca mai plina de semnificatii decat dezgroparea Ceausestilor va fi reinhumarea lor. Un eveniment suspectat ca va devia ritmul vietii romanilor, asa cum e el (de)reglat in momentul de fata. Si ca happeningul este gestionat de forte obscure, care vor sa extraga maximum de castig din repunerea in groapa a odiosului si sinistrei, in ritual crestinesc. Maestrul Cristoiu, bunaoara, este convins chiar ca tarasenia are o importanta teribila, mai ales ca momentul in care se va produce va fi decis de finalizarea analizei ADN de catre Institutul de Medicina Legala. Institutie lejer suspectabila, de cand s-a aflat amanuntul ca fostul ei director, Vladimir Belis, a semnat certificatele de deces ale Ceausestilor, la cinci zile de la executarea lor, la cererea gen. Stanculescu, fara sa fi vazut cadavrele.
N-am fost foarte atent, recunosc, dar n-am resimtit pe cortex cazmalele infipte in mormintele Ceausestilor. Cred c-am fost la fel de apatic precum groparii de cimitire, care manipuleaza sicrie cu aceeasi neindemanare, indiferent de personajele dinlauntru. Nu m-a tulburat in vreun fel vederea osemintelor printre zdrentele ultimei tinute a dictatorilor ori detaliul – care li s-a parut unora macabru si cumplit necrestinesc – ca sub cadavre nu era decat rumegus. Altceva m-a facut sa tresar. Dezgropaciunea a luminat pentru o clipa la nivel imaginar iluzia ca am putea relua viata de unde a inceput moartea Ceausestilor. Asta ar fi cu adevarat un drog teribil de puternic si atractiv. Sa crezi in sansa de a reface drumul profund gresit pe care am apucat-o de cand l-am lichidat pe dictator. Scoaterea ciolanelor din groapa a echivalat, intr-un moment de rapt, cu reconstituirea momentelor de dupa mitralierea trecutului, cand a trebuit sa infruntam buimaci un viitor tulbure si liber.
Asa cum o vad astazi, Romanika si-a ratat profund sansa de a-si juca bine cartea libertatii. Profitorii sinistri care i-au luat locul lui Ceausescu si succedaneele lor au ucis democratic iluziile societatii haituite de atunci. Atunci a inceput drama napustirii pe un drum gresit, desenat in bezna de securisti si smecheri pe care Ceausescu a stiut cumva sa-i tina in frau. S-ar putea ca geniul din Scornicesti sa fi avut mai multa glagorie decat am vrea noi sa credem.
Vifor Rotar
