Liftierul si bizonul politik
Impotentii din Opozitie au descoperit ca nefacutul este o activitate mai profitabila decat facutul a orice. S-au prins la un moment dat ca imaginea presedintelui si a Guvernului se erodeaza sigur si singure, fara aportul lor pretios. Ultimele luni de evenimente din viata agitata a patriei au suplinit scremetele opozitiei de a ciobi din soclul prezidential sau de a mai scurta din statura si asa pipernicita a premierului. Dincolo de prestatia politica si profesionala jalnice ale guvernantilor, relatiile cu poporul s-au degradat probabil iremediabil. Dialogurile de la inundatii dintre amarasteni, pe de-o parte, Boc si Basescu de cealalta, au fost probe de conversatii ratate. Pana si replica aparent impertinent-mosiereasca „Da’ ce vreti doamna sa va construim, hoteluri?!” a lui Tariceanu de mai an a sunat mai bine decat rastelile prezidentiale sau sfaturile proletare ale premierului. Politicienii descopera la ocazii ca in Romania de jos, pe deasupra si inundata, comunicarea este viciata iar interlocutorii n-au chef intotdeauna sa-ti stranga mana.
Au chiar chef sa te demita, asa cum reveleaza ultimul sondaj pe tema popularitatii presedintelui, care a cazut dramatic spre tragic in ochii celor care l-au ales, din motive foarte amestecate dar foarte puternice.
Prabusirea in sondaje a pedelistilor face ca apatia si lipsa cronica de idei a opozitiei sa para activitate febrila. Amanarea pentru la toamna a oricarui demers politic inchegat si coerent din partea lui Ponta si Antonescu, ros fiecare pana-n rarunchi de jindul de a conduce singuri opozitia, s-a facut din lipsa de vigoare. Nu e vreo strategie subtila. Doar degradarea oranj galopanta face ca anemia galben-rosie sa para curata sanatate politica. Liftul care-i coboara pe pedelisti din gratiile multimii ii urca pe liberal si pesedisti doar pentru ca asa e reglat mecanismul. Alde Ponta si Antonescu se pomenesc la inaltime fara vreun merit special in mecanica asta. Inainte de a fi, la limita, un calcul politic genial, este socoteala inteleapta a grupurilor de interese aferente. Astia stiu cand e cel mai bine sa agiti si cand sa lasi sistemul sa lucreze pentru tine.
Dupa ani de politicianisme si gargara despre guvernare, e frustrant si rusinos sa descoperi ca nu e mare diferenta intre un liftier si un om politic. Desi bizonul politik traieste mai intens vertijul inaltimilor in sondaje si cumplitul gol in stomac al prabusirii in statistici. In rest, regulile sunt simple si aceleasi. Apesi pe guvernare, cobori. Opozitia urca fãra sa mai apese pe nimic.
Vifor Rotar