Suprafate importante cultivate cu grau afectate de precipitatii

Suprafate importante cultivate cu grau afectate de precipitatii

0 271

Circa 15 – 20 la suta din totalul suprafetei cultivate cu grau in acest an a fost afectata de precipitatiile abundente din ultima perioada, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.
„Avem probleme pe anumite zone cu incoltirea graului din cauza precipitatiilor abundente. Estimam ca in jur de 15-20 la suta din suprafata va fi afectata de acest fenomen”, a spus Radulescu.
Pana la data de 21 iulie a fost recoltata o productie de peste 3,02 milioane de tone de grau de pe jumatate din suprafata insamantata, respectiv de pe 1,057 milioane hectare, in conditiile in care estimarile Ministerul Agriculturii pentru recolta totala de grau din 2010 erau de de 6,64 milioane tone, de pe 2,064 milioane hectare. Potrivit ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, desi recolta de grau din acest an va fi mai slaba decat estimarile, va asigura consumul intern.
In ceea ce priveste pretul de vanzare la grau, acesta este in crestere si se cifreaza la 0,38 – 0,4 lei/kg la graul nepanificabil si de 0,5 – 0,52 lei/kg pentru cel panificabil.
„Din experienta mea ca agricultor fata de pretul care e acum la recoltare, cam acelasi cu cel dinaintea recoltarii, vom avea o crestere de pret la grau vizavi de contextul international si nu pe intern ci la export. Vom avea un pret bun pentru export”, a explicat Radulescu. De asemenea, ministrul Agriculturii a subliniat ca la bursa americana cotatiile bursiere au crescut la grau.
Oficialii MADR au afirmat ca in aceste conditii pretul painii nu ar trebui sa creasca. „Din punctul meu de vedere nu ar trebui sa creasca pretul painii pentru ca doar in 2004-2005, cand am cumparat cu 700 de lei tona de grau, a crescut pretul painii. Cand vom ajunge la 700-800 lei/tona atunci vom putea discuta de un pret majorat al painii”, a spus Adrian Raduelscu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.