Maestrii picturii romanesti la Muzeul de Arta
Maestrii picturii romanesti sunt prezenti pana in 19 septembrie la Muzeul de Arta din Brasov. Patrimoniul din colectia muzeului parcurge aproape toate perioadele picturii romanesti, de la pictorii straini stabiliti in tara la inceputul secolului al 19-lea pana la lucrari de dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Fiecare muzeu trebuie sa-si prezinte propriul patrimoniu publicului. De aici a si plecat ideea expozitiei Maestri ai picturii romanesti, gazduita de Muzeul de Arta din Brasov. Expozitia cuprinde lucrari ale celor mai mari pictori romani in afara celor trei maestri, Grigorescu, Andreescu si Luchian, prezenti in expozitia permanenta a muzeului. Vizitatorii pot admira tablouri ale inceputului de secol 19, ale perioadei academice, ale samanatorismului sau impresionismului, dar si tablouri de arta abstracta de dupa cel de al doilea razboi mondial.
Expozitia va fi deschisa pana in 19 septembrie.
Vifor Rotar