Programul Rabla la tractoare scartiie

Programul Rabla la tractoare scartiie

0 128

Denisa Vasilescu, directorul general al companiei Hoyo Rasnov, producator de tractoare cu capital majoritar chinez, spune ca aceasta a depus zece note de inscriere in Programul Rabla pentru tractoare, care a demarat la finele lunii septembrie, si se asteapta ca pana la finalul programului, pe 12 noiembrie, sa depuna in jur de 30 de note de inscriere. Toate aceste solicitari urmeaza sa fie analizate de Administratia Fondului de Mediu. Potrivit conducerii companiei, perioada in care a fost demarat programul nu este una foarte buna. „Este foarte greu, programul s-a lansat in perioada campaniei agricole de toamna, iar cei care lucreaza cu tractoarele sunt pe camp – unii culeg recolta, altii fac lucrarile de toamna – iar pentru a completa un dosar pentru acest program este nevoie de timp si de drumuri, mai ales ca fiecare fermier trebuie sa duca dosarul personal la Bucuresti”, a declarat Denisa Vasilescu. Ea a mai amintit si dezordinea ce defineste programul si implicit ii nemultumeste si pe producatorii de tractoare deoarece acestia nu pot anticipa cum se va derula acesta in 2012. „Anul trecut, programul trebuia sa se desfasoare pana in luna noiembrie si a fost inchis in iulie, anul acesta trebuia demarat in luna februarie si a inceput abia in septembrie. Este greu de anticipat ce se va intampla anul viitor”, a spus Denisa Vasilescu, reprezentant Hoyo.
Totodata sursa citata a sustinut ca una din probleme o reprezinta si documentatia stufoasa. Astfel, un fermier care doreste sa isi schimbe tractorul vechi cu unul nou trebuie in prima faza sa se inscrie la un producator validat. Dupa aceea trebuie sa isi realizeze dosarul de finantare care cuprinde 14 documente – cerere de finantare, copie dupa actul de identitate, nota de inscriere eliberata de producatorul validat, certificate de cazier fiscal eliberate de Ministerul Finantelor Publice, certificat de atestare fiscala privind obligatiile de plata la bugetul statului, certificat de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale si alte venituri ale bugetului local, emis de catre autoritatea publica locala, certificatul de inmatriculare/inregistrare a tractorului uzat, cartea de identitate a tractorului uzat etc.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.