TALCIOCUL pensionarilor brasoveni

TALCIOCUL pensionarilor brasoveni

0 277

Pensionarii brasoveni s-au reprofilat si, din cauza nevoilor si neajunsurilor, s-au decis ca a venit momentul sa gaseasca o modalitate alternativa prin care sa-si castige existenta. Pensiile lor sunt prea mici pentru a mai putea face fata cheltuielilor care se maresc de la o luna la alta, asa ca pensionarii s-au hotarat sa-si valorifice toate produsele pe care le mai au in posesie pentru a putea supravietui.
Acestia au intins paturi in drumul mare pe care au asezat cu grija si atentie diferite lucruri „de artizanat”. Asa a aparut in cartierul Tractorul, in parcarea fostei uzine Roman S.A., talciocul pensionarilor din Brasov. Aici se gasesc ce vrei si ce nu vrei, de la cuie, surubelnite si alte unelte, pana la imbracaminte si incaltaminte sau obiecte de uz casnic.
In piata de vechituri si obiecte de ocazie, majoritatea vanzatorilor sunt pensionari si someri. Acestia renunta la lucrurile pe care le-au adunat o viata, pentru a putea face rost de bani.
Colectionarii ar putea safie atenti la desfasurarea de produse care are loc la talciocul de la Roman, intrucat aici se pot gasi diverse bancnote, insigne, timbre sau monede vechi. „Cea mai veche bancnota pe care o am in colectie este de 20 de lei. Banul asta este din 1945 si o vand cu 30 de lei”, a spus Dumitru Petre, citat de ziarul Adevarul.
Daca doriti sa va aduceti aminte de vremurile apuse si mai aveti acasa un pick-up functional, de la targ puteti sa va cumparati discuri cu povesti precum „Vrajitorul din oz” sau „Pintul fericit”, aventurile lui Jules Verne sau Phoenix. Pretul acestora porneste de la 2,5 lei si poate ajunge pana la 5 lei.
Cei care au nostalgia vremurilor de altadata si prefera sa-si achizitioneze lucruri deosebite care pot veni cu o istorie fascinanta proprie, pot opta pentru aparatele fotografice analogice rusesti, din anii ’60, spre exemplu, care se poate vinde si cu 40 de lei.
Edilii locali au reglementat si ei aceasta activitate prin instituirea unor mici taxe pentru cei care folosesc spatiul public pentru a face „negot la drumul mare”.
Insa taxele instituite sunt modice, mai mult simbolice, astfel ca pensionarii care primesc de la stat mai putin de 600 de lei pe luna sunt scutiti de taxe, iar ceilalti trebuie sa plateasca 3,6 lei pe metru patrat, pe zi.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.