Pretul painii va creste cu 30 la suta!
Presedintele Federatiei Agrostar, Niculae Stefan, preconizeaza o crestere cu 30 la suta a pretului painii, ca urmare a scaderii productiei de grau si politicii Ministerului Agriculturii.
„Pretul painii va creste pe fondul cresterii pretului la grau. Avand in vedere ca productia de grau este foarte, foarte mica si afectata de schimbarile climatice, probabil ca importurile care se vor face si cresterea pretului vor duce la scumpirea painii cu 30 la suta”, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, Niculae Stefan.
El apreciaza ca majorarea va avea loc incepand cu lunile octombrie – decembrie si spune ca asemenea previziuni au fost facute si de procesatorii si producatorii mari de grau.
Niculae Stefan sustine ca aceasta crestere este si o consecinta a politicilor proaste ale Ministerului Agriculturii, fiindca, in mod normal, Romania n-ar trebui sa aiba asemenea probleme.
Presedintele Agrostar a fost prezent joi, la Cluj, cu prilejul constituirii unei organizatii a federatiei pe care o conduce.