Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului – traditii si obiceiuri

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului – traditii si obiceiuri

0 284

In data de 15 August, calendarul ortodox marcheaza sarbatoare mare: Sfanta Maria Mare. Fecioara Maria este identificata in mai multe ipostaze: Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) cu sinonimele Maicii Precesta Mare si Precesta Mica. Maica Precesta este numele popular al Fecioarei Maria, care are trasaturile Zeitei neolitice si este invocata in momentele de cumpana. Santamaria Mare deschide o perioada importanta a nuntilor (16 august -14 noiembrie), a targurilor si iarmaroacelor de toamna, a praznicelor de pomenire a mortilor, dar si a pomenilor date pentru cei vii.
Originea instituirii acestui praznic in data de 15 august este incerta. Se spune ca aceasta data marcheaza consacrarea unei biserici inchinate Maicii Domnului si nu ziua adormirii Maicii Domnului. Informatii despre existenta acestei sarbatori nu avem decat din secolul V inainte. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, caci in vechile sinaxare georgiene, ziua de 15 august reprezenta sarbatoarea aniversarii anuale a sfintirii unei biserici a Maicii Domnului, zidita in sec. V intre Ierusalim si Betleem.
In dimineata acestei zile, femeile mergeau la biserica si imparteau struguri, prune, faguri de miere si mergeau in cimitir pentru a tamaia mormintele.
Taranii care aveau vii mari obisnuiau ca acum sa tocmeasca pandarii pentru pazit viile.
Tot acum, barbatii schimbau palaria cu caciula, cei care mai erau vazuti cu palarie dupa 15 august fiind ironizati.
Se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa.
Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semanaturile de toamna.
Sarbatoarea Sfintei Marii este si ea un hotar: acum se aduna ultimele plante de leac, putem afla cum va fi toamna ce se apropie. La Sfanta Marie Mare se culeg flori si se pun la icoana Preacuratei considerandu-se ca, apoi sunt bune de leac. Intre cele doua Marii ( 15 august – 8 septembrie) este timpul prielnic semanarii graului. Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului incheie un ciclu, redeschis de cea a Nasterii Maicii Domnului (8 septembrie). Dintr-o samanta, aparent moarta, se va naste un nou spic de grau plin cu boabe, pentru a adeveri ca din moarte va fi inviere.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.