2 reactii, la urecheala lui Basescu
Spiritul Partidului unic, in toate aspectele sale, nu l-a parasit pe Traian Basescu nici dupa sase ani de sedere la Cotroceni. Ba mai mult statutul de “tatuc” atat pentru PDL cat si pentru tot ce inseamna exprimare politica nu l-a parasit nici macar un moment.
Presedintele Traian Basescu i-a atacat miercuri, intr-un interviu la Radio Romania Actualitati, pe democrat-liberalii care l-au criticat pe Emil Boc si i-au cerut demisia. Seful statului i-a tras de urechi pe Sever Voinescu, Cristian Preda si Radu F. Alexandru, declarand ca din postura de democrat liberal nu-ti poti permite luxul de a-ti crea notorietate atacand partidul. „Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru, n-ar fi fost in partid daca eu conduceam partidul”, a declarat presedintele.
Reactia celor doi PDL-sti
Cristian Preda, europarlamentarul PDL, a reactionat miercuri, pe blogul personal, la criticile lansate de presedintele Traian Basescu la adresa sa, afirmand ca „isi mentine toate reprosurile aduse Executivului sau PDL de-a lungul timpului”.
„Cred ca presedintele a fost iritat de interviul acordat de Radu F. Alexandru Revistei 22. Altfel, mentin toate reprosurile aduse Guvernului sau PDL de-a lungul timpului. Voi continua sa critic public nu doar adversarii, ci si colegii de partid, atata vreme cat acestia nu vor lucra in interesul general. Raman astfel fidel obiectivului modernizarii Romaniei, asa cum a fost el definit de catre presedintele Traian Basescu. Dar modernizarea, cred eu, nu poate fi facuta daca un spirit partizan te impiedica sa vezi erorile din propria ta tabara”, scrie Preda pe blog.
Radu Feldman Alexandru respinge atacul presedintelui si se delimiteaza de cei doi colegi alaturi de care Basescu spune ca ar fi trebuit exclus din PDL.
Radu F. Alexandru a declarat pentru realitatea.net ca „niciodata in momentele de dificultate din ultimele luni, niciunul din liderii PDL nu si-a permis sa faca declaratii publice asa cum au facut domnii Voinescu si Preda”.
„Numele amintite de domnul presedinte pot publica opere complete din declaratiile denigratoare la adresa partidului si guvernului. Ma surprinde ca sunt pus in aceeasi oala cu domniile lor. Pentru ca nu l-am auzit pe domnul presedinte pana acum atragandu-le atentia celor doi si altora, apostrofandu-i pana acum pentru declaratiile lor. Nu domnul presedinte trebuia sa spuna aceste lucruri, domnia sa este presedintele Romaniei. Cred ca gesturi de inamicitie ale celor doi trebuie amendate de partid. Eu am facuto declaratie cand o voce din presa s-a pronuntat asupra situatiei partidului si nu am contestat meritele presedintelui in fruntea PDL, ci doar efectul nociv al unor declaratii venite din partea Administratiei Prezidentiale”, a explicat senatorul PDL.