Robert Turcescu a plecat de la Realitatea

Robert Turcescu a plecat de la Realitatea

0 267

Jurnalistul Robert Turcescu a anuntat, luni, pe contul sau de socializare, ca si-a dat demisia de la „Realitatea Media” si renunta si la sefia postului Realitatea FM. Contactat telefonic, Turcescu a spus decizia lui de a demisiona din Realitatea Media va conduce, „probabil”, si la inchiderea postului de radio Realitatea FM.
„La ora 11,10, Sorin Enache (directorul postului Realitatea FM – n.r.) a convocat o sedinta cu colegii mei de la Realitatea FM – eu nu sunt acum in Bucuresti, vin dinspre Cluj – si i-a anuntat ca, de la 1 septembrie, are loc inchiderea Realitatii FM. Demisia mea nu are legatura cu o intentie de a inchide Realitatea FM pe care sa o fi stiut. (…) Probabil, consecinta demisiei mele este inchiderea Realitatii FM sau decizia de a inchide Realitatea FM din partea celor care conduc Realitatea Media”, a declarat, pentru AGERPRES, Robert Turcescu.
Turcescu a spus ca decizia de a demisiona a fost luata in urma unei „analize indelungate” referitoare la ce se intampla in presa in general si ceea ce se intampla cu el in presa in particular.
„Nu este o decizie intempestiva, nu este generata de ceva anume”, a precizat Robert Turcescu.
El spune ca se desparte cu „greu de fostii sai colegi de la Realitatea FM”, dar intotdeauna in viata exista „o noua intersectie”.
Robert Turcescu sustine ca nu stie unde va merge mai departe, dar apreciaza ca era „momentul pentru o noua provocare”.
„Pentru mine a sosit vremea sa deschid un alt capitol. Nu-mi fac iluzii si nici planuri in care sa incapa cuvinte precum ‘mai bine’ sau ‘mai rau’. Dar simt de ceva vreme ca e momentul pentru o noua provocare pe care inteleg sa mi-o asum dincolo de calcule financiare sau doctrinare.
Nu stiu, acum, cand scriu aceste randuri, incotro ma indrept si nici care sunt provocarile viitorului imediat”, mai spune Robert Turcescu, intr-o postare pe blogul personal.
Turcescu regreta „colectivul minunat” de la Realitatea si „priveste inapoi fara manie”, dar acuza lipsa de solidaritate a ziaristilor mai mult decat pe moguli.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.