Opozitia pregateste colaborarea parlamentara
Lideri ai Partidului Social Democrat, ai Partidului National Liberal si ai Partidului Conservator s-au intalnit luni dupa-amiaza la Parlament, pentru a discuta despre colaborarea parlamentara.
„Incepem sa discutam despre colaborarea parlamentara. Bineinteles pregatim activitatile pentru inceputul sesiunii ordinare. Incercam sa asiguram o consultare mai buna la nivel parlamentar”, a declarat social democratul Adrian Nastase inainte de inceperea intalnirii.
El nu a dorit sa faca deocamdata precizari referitoare la motiunea de cenzura.
„O sa ma mai invitati sa va vorbesc despre subiectul acesta si o sa va spun atunci”, a replicat Nastase unei intrebari legate de momentul motiunii de cenzura.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a precizat ca pe langa o strategie comuna a opozitiei in aceasta sesiune extraordinara, se va discuta si despre motiunea de cenzura.
Deputatul liberal Victor Paul Dobre a afirmat la randul lui ca urmeaza sa se discute despre sesiunea extraordinara.
La intalnire mai participa deputatul conservator Bogdan Ciuca si liberalii Relu Fenechiu si Radu Stroe.