Cozi si nervi la depunerea declaratiilor de venit
Brasovenii care incaseaza venituri independente regreta deja ca mai au un job! Au aflat doar in urma cu cateva zile ca ar fi trebuit sa-si declare pana astazi la CAS, AJOFM si Casa de Pensii veniturile obtinute. Asa se face ca la ghisee s-au format cozi de contribuabili nervosi, prinsi in hatisul birocratic. Daca CAS-ul lucreaza dupa formularele vechi, AJOFM-ul a postat pe site noul model de declaratie. La Casa de Pensii, functionarele completeaza direct pe calculator formularele pe baza CNP-urilor.
Chiar si cele cateva zeci de brasoveni care s-au prezentat pana acum la sediile celor trei institutii pentru a-si depune declaratiile de venit dar si pentru a achita diverse taxe au facut-o cu nervi si naduf mult la adresa sistemului care i-a pus pe nepregatite pe drumuri. Oamenii se declara haituiti de diversele prevederi emanate peste noapte de decidenti, in obsesia lor de a incasa cu orice pret bani de la populatie.
Potrivit legii, romanii care obtin venituri numai din activitati independente vor fi nevoiti sa plateasca lunar 10,5% din venituri la Casa Nationala de Pensii, 0,5% din venituri la ANOFM si 0,85% la Casa Nationala de Sanatate. In caz contrar, risca amenzi intre 2.500 si 5.000 de lei.
Vifor Rotar