Un mar zilnic pentru elevi
Guvernul a adoptat, in sedinta de miercuri, Hotararea privind aplicarea in anul scolar 2010-2011 a programului „Fructele in scoli”. Astfel, peste 1,7 milioane de elevi din clasele I-VIII vor beneficia zilnic de cate un mar si vor participa la actiuni educative despre alimentatia sanatoasa.
Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat, la finalul sedintei de Guvern, ca pentru anul scolar 2010-2011 exista, in cadrul acestui program, un buget de 13,4 milioane de euro, din care 9,7 milioane sunt fonduri europene, iar restul sunt fonduri din bugetul national.
„Aceasta schema consta in acordarea zilnic, pe o perioada de 93 de zile, incepand de la 1 noiembrie, a unui mar copiilor din ciclul primar, clasele I-VIII. Este vorba de 1.702.000 de copii”, a explicat Dumitru.
Noutatea din acest an, spune ministrul Agriculturii, este aceea ca pe langa acordarea de fructe, elevii vor avea parte si de activitati adiacente care constau in actiuni educative care sa-i invete aspecte legate de productia de fructe si alimentatia sanatoasa.
„Noi am ales trei forme de actiuni adiacente: este vorba de organizarea de vizite la fermele pomicole sau legumicole, statiuni de cercetare pomicola sau legumicola, prezenta la evenimente gen Ziua recoltei, expozitii, targuri si alte evenimente similare, de asemenea organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalitati practice educative care sa contribuie la dezvoltarea competentelor elevilor si prin activitati de gradinarit”, a precizat, in context, Dumitru.
Cat priveste standardele de calitate ale merelor ce vor fi date elevilor, acestea vor fi stabilite de Ministerul Agriculturii, dupa ce Hotararea va fi publicata in Monitorul Oficial, urmand ca ulterior consiliile judetene sau cele locale sa organizeze licitatiile in acest sens.