Legenda …neadevarata despre Doamna UE
A fost odata ca niciodata,asa cum se intampla in orice poveste; Este vorba de un taran sarac si evident cinstit in amaraciunea lui. In satucul sau din Transilvania natala se zvonise -ca odinioara, pe vremea imparatesei Maria Tereza – ca undeva departe, peste… noua tari, s-ar afla o baroneasa bogata, cu darnicie fara seaman, care s-ar numi Doamna EURO. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia.
Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta Palatului si i s-a deschis. Doamna cea pricopsita l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul:
„Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape 6-7 luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer”.
Doamna Euro l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit:
„Omule, esti descult si ,conform drepturilor omului,esti indreptatit sa ceri, eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una aproape noua, dar de calitate europeana – Armani. Tine de frig, de ploaie…”
Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
„Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic”.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniune, spunandu-i pasul vechi: Doamna l-a privit cu intelegere, l-a ospatat iar cu Coca-Cola, iar la sfarsit, i-a oferit inca o basca aproape…noua-nouta, de firma.
„Daca-i degeaba, merita s-o iau, ca tot am batut atata drum…” isi spune la intoarcere taranul cel sarac, bolnav si cinstit.
A trecut anul, a trecut iarna cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut mai mult de suferit. A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica de la Bruxeles, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar dupa „negocieri”, s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea, plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid cu rotile, aproape …nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze , plus telecomanda.
Omul a multumit, ce era sa faca, dar intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa, a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un alt necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti… aproape noi . Hotii,oameni mai milosi si cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. Dar in prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio basca.
Asezat in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
„Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai destule si poti”.
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si prividu-l ganditoare i-a spus:
„Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu mai poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca. Stiu eu un magazin…”.
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru…
