Mitingul politistilor,
Iesi afara, javra ordinara!
In cautarea stapanului, pomenit de ministrul Blaga (ce mentalitati de slogoi au acesti ministri!), politistii au plecat de la Palatul Victoria parasit de premierul Boc, de inlocuitorul acestuia, Marko Bela si chiar de Blaga, au luat drumul Cotrocenilor.
Vineri in Piata Victoriei au fost prezenti sindicalisti (intre 7.500 si 8.000, poate mai mult) din toata tara, acoperind mai multe segmente din societatea romaneasca, sectorul economic, politie, gardieni de penitenciare, politisti de frontiera dar si siderurgisti, functionari de la imbunatatiri funciare, OCOT sau alte categorii de bugetari.
Politistii care au participat in cursul acestei zile la proteste se aflau in timpul liber sau in concediu de odihna, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR).
Politistii au inceput primele proteste luni, 20 septembrie, cand au decis sa isi reduca activitatea la 75% pe motiv ca sunt platiti exact cu acelasi procent din salariu. Astfel ei au promis ca nu mai participa la audieri in dosarele penale, nu mai dau amenzi si nu mai dirijeaza circulatia.
Membrii sindicatului sunt nemultumiti de „degradarea situatiei sociale ca urmare a taierii veniturilor cu 25 la suta”, de lipsa logisticii necesare pentru activitatea profesionala de zi cu zi, de faptul ca fac ore suplimentare fara a fi platiti pentru acestea, de cresterea varstei de pensionare si de eliminarea „nedreapta a pensiilor speciale aferente statutului lor”.
Sindicatul National al Politistilor si Vamesilor „Pro Lex” a anuntat ca va fi prezent la protestul de vineri. Membrii „Pro Lex” se aratau dispusi sa continue actiunile de protest chiar si dupa data de 24 septembrie, daca nu vor constata o imbunatatire a conditiilor de salarizare si de munca.
Protestatarii au scandat mai multe lozinci „Jos Guvernul, Jos incompetentii, Jos Boc etc.”, au aruncat cu caschetele in cladirea Guvernului cerand stoparea disponibilizarilor, mentinerea varstei si a criteriilor actuale din legea pensiilor, plata integrala a activitatii prestate, deblocarea finantarii sistemului, relateaza Mediafax.
Presedintele SNPPC, Marian Gruia, a facut apel la echipajele de servicii secrete din Piata Victoriei sa il anunte pe presedintele Traian Basescu sa vina in Piata Victoriei pana la ora 12.00.
Gruia a spus ca, daca la ora 12.00, presedintele nu este in Piata Victoriei, toti politistii se vor incolona spre Calea Victoriei, spre Cotroceni.
Imediat dupa ora 12 protestatarii in numar de peste 6.000, au plecat incolonati spre Palatul Cotroceni. Manifestantii nu au avut in program acest mars si deci nici autorizatie pentru acest protest. Pe tot parcursul deplasaarii au fost insotiti de trupele de jandarmi.
Sindicalistii spun ca este vorba de o actiune spontana: „Si noi respectam legea asa cum ne respecta guvernul drepturile. Noi nu comitem nicio ilegalitate, guvernul comite o ilegalitate cu drepturile noastre salariale. (Marsul, n.r.) l-am autorizat noi”, a afirmat presedintele SNPPC, Marian Gruia.
Politistii au ajuns la Palatul Cotroceni, dupa o ora si jumatate de mars. Mai multi protestatari au aruncat cu caschetele in curtea palatului
Ajunsi la Piata Leul, inca incomplet “amenajata” de jandarmi, care au inconjurat pana la urma Palatul Cotroceni, protestatarii si-au continuat scandarile. Politistii si-au scos sepcile din cap si le-au aruncat in curtea Palatului Cotroceni. Protestarii au aruncat si cu sticle de plastic si lumanari in poarta Palatului Cotroceni. Unii dintre protestari au purtat catuse la maini in semn de protest. Politistii au scandat „Du-te Basescu, dupa Ceausescu!”, “Iesi afara, javra ordinara!”
“Nu va fie frica, Boc si Base pica”!, „Noi de-aicea nu plecam/ Nu plecam acasa/ Pana nu vom castiga/ Drepturile noastre”, …
O delegatie a fost primita la discutii de un consilier de stat, care le-a transmis mesajul presedintelui. Seful statului, prevalandu-se de faptul ca are de-a face tocmai cu oameni ai legii care incalca legea, a refuzat dialogul, astfel ca delegatia s-a vazut nevoita sa iasa si sa duca mai departe mesajul, catre multime.
Negocieri la Palatul Cotroceni, cu “neica-NIMENI”
Dupa consultari ferite de ochii jurnalistilor, liderii au luat cuvantul, multumind multimii pentru prezenta si cerandu-le celor imbracati in uniformele statului, care ocupau ilegal Piata Leul, sa o ia incet-incet spre casa.
„Am stat de vorba cu doi consilieri prezidentiali, cu Piscoci si Crisan. Le-am comunicat sa il cheme pe domnul presedinte, pentru ca ei nu sunt experti. Nu vom pleca pana cand presedintele nu va vorbi cu noi. Unul dintre consilieri s-a dus sa vorbeasca cu el. Nu a vrut sub nicio forma sa negocieze. La ora actuala considera ca reprezentantivitatea sa este perfect legala, iar a acestor oameni care isi cer drepturile nu este legala”, a declarat Toader Paraschiv, vicepresedinte Cartel Alfa.
Pe de alta parte, liderul sindicatelor politistilor din Romania, Marian Gruia, a declarat dupa discutia cu consilierii prezidentiali ca politistii sunt hotarati sa nu cedeze nici macar in fata presiunilor.
Bogdan Hossu si ceilalti lideri sindicali din „Cartel Alfa” le-au propus sindicalistilor care protesteaza la sediul Presedintiei sa plece acum si sa revina la Palatul Cotroceni in 7 octombrie, cand va fi organizat mitingul de Ziua Muncii Decente, spunandu-le ca atunci vor fi mult mai multi.
„Presedintele da dovada de lasitate, refuzand total dialogul. Am ajuns la concluzia ca exista dictatura in Romania. Am cerut consilierilor sa-l informeze pe presedinte ca nu vom pleca de aici pana cand presedintele nu-si va lua angajamentul scris ca situatia aceasta va fi analizata in CSAT sau Parlament. Este posibil ca in aceasta noapte sa vina inca 100.000 de oameni, iar presedintele va trebui sa-si dea demisia. Noi consideram ca nu ne mai reprezinta si vrem sa-si dea demisia”, a declarat Marian Gruia.
Foarte multi protestatari resemnati si nemultumiti de decizia liderilor au plecat in final cu mesaje imposibil de reprodus inclusiv la adresa liderilor de sindicat, pentru ca si-au simtit tradata increderea cu care i-au investit.
Inainte de ora 17.00, protestatarii au plecat iar dispozitivul de paza de la Cotroceni a fost retras. A ramas insa paradoxul ca tocmai oamenii legii au nesocotit legea, invocand situatia sociala disperata, si au dat peste cap o parte dintr-un un oras si-asa sufocat de traficul infernal.
Mitingul neautorizat de la Palatul Cotroceni s-a incheiat fara incidente, ultimii protestatari plecand spre autocare, nemultumiti ca liderii sindicali le-au propus sa incheie manifestatia si sa revina in 7 octombrie, la mitingul de Ziua Internationala a Muncii Decente.
Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, Marius Militaru, a afirmat ca fiecare lider sindical care a organizat protestul de la Cotroceni vor fi amendati cu sume pana la 10.000 de lei, pentru nerespectarea protocolului si programului de protest.