Teapa cu schele la izolarea blocurilor
Patronul firmei de izolari termice care a lasat cu buza umflata zeci de locatari din Brasov da vina pe….schele. Mai multe blocuri din oras au ramas cu izolatiile neterminate dupa cu muncitorii au disparut cu banii, la doar cateva zile de la inceperea lucrarilor. 25 de reclamatii s-au strans deja la Protectia Consumatorului, dar numarul pagubitilor este mai mare. Frigul face acum ca disconfortul locatarilor sa fie si mai mare.
Dupa lungi sedinte de lamurire, mai multe asociatii de proprietari din Brasov au reusit cu greu sa stranga bani de la locatari si au contractat firme de constructii pentru izolarea termica a blocurilor. Totul ar fi fost bine daca firmele cu pricina ar fi dus la bun sfarsit lucrarile incepute cu elan in vara. Nu s-a intamplat asa; locatarii s-au trezis ca schelele au disparuit peste noapte, iar muncitorii s-au evaporat si ei. Nu cu mana goala, ci cu avansul platit de beneficiari. Ca sa dea de urma patronului firmei, locatarii au reclamat faptele la Protectia Consumatorului, care a reusit sa-l depisteze pe patronul disparut, pe carfe l-a invitat la sediu sa lamureasca situatia. Administratorul firmei care a facut zeci de victime sustine ca are de gand sa finalizeze lucrarile dar nu stie cand, pentru ca nu mai detine schelele pe care le folosea la lucrari.
Reclamatiile la OPC au aparut inca din luna august iar firma de constructii a fost sanctionata atunci cu o amenda de 30.000 de lei iar inspectorii au dispus si masura finalizarii lucrarilor incepute. Pentru ca nu a respectat masurile impuse de CJPC de acesta data societatea risca amenzi in valoare de 70.000 de lei.
Vifor Rotar