Oscar-ul Romanesc
Radu Beligan, Gheorghe Zamfir, Dan Iordachescu si Cristian Topescu se numara printre laureatii premiilor Oscar Romanesc, decernate, luni seara, in cadrul unei festivitati desfasurate la Opera Nationala Bucuresti (ONB).
„Daca majestatea sa publicul nu exista, eu nu existam”, a marturisit Dan Iordachescu, maestrul anuntand ca va lansa in decembrie, la Ateneul Roman, un volum autobiografic.
De asemenea, pentru a rasplati excelenta in domeniile pe care le-au reprezentat cu brio, trofeul a mai revenit neurologului Dumitru Constantin Dulcan, jurnalistei Corina Dragotescu, diplomatului Ion M. Anghel, cercetatorului chimist Raluca Van Staden, si managerului Ian Tilling, pentru actiuni umanitare.
Premiul Oscar Romanesc a fost instituit, in anul 1998, de Fundatia pentru tineret Teleorman.
Trofeul consta intr-o statueta de metal suflata cu aur, replica modificata a celebrului OSCAR al Academiei Americane de Film Holywood, si se confera anual, prin brevet. Fiecare din editiile anterioare au inscris pe lista de onoare peste 60 nominalizari facute prin consultarea publicului si a laureatilor editiilor precedente, decernarea trofeului avand loc anual, in cadrul unor ceremonii organizate in foaierul Prefecturii Teleorman, sub patronajul prefectului judetului.
De-a lungul editiilor precedente, printre laureatii Oscarului Romanesc s-au numarat: Constantin Balaceanu Stolnici, Mircea Albulescu, prezenti si la evenimentul de luni seara, Liviu Vasilica, Catalin Botezatu, Nicolae Noica.
Evenimentul, aflat la cea de-a 13-a editie, deschide proiectul „Stagiunea de Arta”, manifestare organizata de ONB, care a mai inclus, luni seara si vernisajul expozitiei de pictura al artistei Mirela Traistaru, prezentarea celor mai noi creatii de moda ale Wilhelminei Arz si a celui mai recent volum de poezie al actorului Mircea Albulescu.