Teatrul Sica Alexandrescu ramane fara baruri si discoteci

Teatrul Sica Alexandrescu ramane fara baruri si discoteci

0 238

Teatrul „Sica Alexandrescu” din Brasov este un monument aparte al orasului, unde au loc acte de cultura veritabile, iar trivialul nu-si are locul aici. Asa a considerat si primarul Brasovului, George Scripcaru, caruia i-a casunat pe „anexele” gen bar/discoteca/ restaurant si alte dependinte kitsch care „nu se cade pentru ca sa functioneze intr-o asemenea locatie”, vorba proverbialului domn’ Mitica.
Dupa ce ca ne jignesc din punct de vedere culturalo-moral, aceste spatii anexe nici macar nu sunt lucrative, dupa cum insusi edilul Brasovului s-a exprimat pentru Transilvania Expres: “actul de cultura fiind deturnat si, inca, pe nimic, contractele fiind paguboase”.
In consecinta, Scripcaru a decis ca, in proximitatea teatrului brasovean sa fie desfasurate activitati private sau non-profit, dar cu o singura conditie: sa aiba legatura cu cultura.
Deja au fost luate masuri in acest sens, asltfel ca patronii care detin localuri in acest obiectiv s-au trezit, peste noapte, cu somatii prin care li se cere sa paraseasca pana pe 31 decembrie spatiile pe care le ocupa.
Cladirea Teatrului se afla in patrimoniul, administrarea si finantarea municipalitatii, motiv pentru care domn’ primar face si drege.
Daca nu sunt idei, vine insusi edilul cu cateva sugestii salvatoare. Aici, pot fi infiintate „o ceainarie, un cenaclu, o videoteca de arta, ori o librarie interactiva”, mai spune sursa citata.
Pana una alta, primarul a promis ca va finaliza lucrarile de reparatie a cladirii, fara a preciza un „deadline” si a mai spus ca, incepand cu anul viitor, va face demersurile necesare pentru infiintarea Centrului Cultural Brasov, care va reuni si va gestiona toate institutiile de cultura din municipiul Brasov.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.