Jucatorul Basescu face foamea
Traian Basescu a colizionat ieri rau cu presa. Nu pentru ca s-a ciocnit cu ziaristul care ii taiase calea din nebagare de seama si din insistenta deplasata de a-si vari intrebarile sub nasul prezidential. (Vom afla mai tarziu din stenograme ce limbaj a folosit mogulul ca sa-i ceara jurnalistului sa-i strice presedintelui vizita cu intrebari impertinente). Pana atunci, ne multumim cu raspunsurile laconice ale lui Traian Basescu la toate chestionarile presei pe subiectele care nu-i convin. Unul din ele s-a referit la invatatoarea de 51 de ani Cristina Irina Anghel din Caracal, aflata de aproape doua luni in greva foamei, in semn de protest impotriva reducerilor salariale din sistemul bugetar. Femeia si-a castigat cu siguranta adeziunea colegilor de breasla si nu doar a lor, dar a facut mai mult de-atat. Pentru mine nu e o oarecare grevista a foamei; femeia poarta deja de saptamani in jurul ochilor stigmatele martirajului privarii de hrana iar aspectul sau fizic ar fi trebuit sa-i induplece de mult pe guvernanti sa gaseasca o solutie pentru a-i curma invatatoarei suferintele. Nu prin renuntarea la ciuntirea salariilor, dar macar sa scorneasca, pentru a o convinge sa renunte la forma extrema de protest, o alta cale decat oferirea unui bonsai la ghiveci, asa cum a facut ministrul Educatiei Funeriu cand a vizitat-o la spital. A fost probabil modul floral al ministrului de a oficializa beatificarea suferindei, pe care refuzul ei de a se hrani si al autoritatilor de intreprinde ceva risca sa o duca la canonizare. Si asta nu doar pentru ca o cheama Anghel. Dar discursul foarte coerent, impecabil gramatical si desavarsit emotional al invatatoarei este lejer angelic fata de simptomele de posedare pe care le-au exhibat diverse dudui din Educatie pe la manifestatiile sindicale, cand au tras de jandarmi mai ceva ca de sotii de-acasa in conflictele domestice.
Pe scurt, invatatoarea grevista din Caracal a impus deja un model de decenta si demnitate, despre care ar fi cumplit de nedrept sa se scrie la trecut. La o asemenea lectie de bun simt altoit pe o tenace darzenie a protestului merita raspuns mai mult decat cu o planta, fie ea si un bonsai. Care, pipernicit cum este, nici nu s-a mai vazut sub umbra aruncata de dispretul trainic ca un stejar al presedintelui fata de drama grevistei. Intrebat de jurnalisti ce stie despre starea femeii, Traian Basescu a spus ca nu stie nimic.
Domnul presedinte nu mai vrea sa fie jucator. Sau partida nu i se pare la inaltimea infruntarilor virile in care ii place sa se amestece, ca la meleul de la rugby. Desi motiunile ridicole si lipsite de vlaga ale Opozitiei il constrang sa faca foamea ca jucator, presedintele nu gaseste apetit combativ. Aici e o biata femeie livida, intinsa in pat, cu cearcane negre in jurul ochilor, care nici macar nu s-a incainit destul cat sa injure Guvernul si Presedintia cum ii vine la gura. Mai ales ca la gura nu ii vine nimic de aproape doua luni.
Dupa ce la inundatii Basescu a avut de-a face cu cadre didactice care l-au facut troaca de porci, n-a gasit intelepciunea sau macar calculul politic de a merge sa stea de vorba cu excesiv de respectuoasa Cristina Anghel. Cred c-o va face pana la urma. Peste cateva zile ii va putea recomanda sa-si ia o a doua slujba, in Liga anorexicelor din Invatamant.
Vifor Rotar
