Proteste ale cadrelor militare in retragere si in rezerva

Proteste ale cadrelor militare in retragere si in rezerva

0 208

Pentru prima data, de Ziua Armatei, in paralel cu ceremoniile obisnuite, au avut loc proteste ale cadrelor militare in retragere si in rezerva. In apropiere de Palatul Cotroceni, s-a desfasurat, astazi, un miting, la care au participat, potrivit organizatorilor, 1.500 de delegati, din 32 de filiale din tara, ale cadrelor militare in rezerva. Protestatarii au cerut demisia acutalei puteri, pentru nerespectarea Constitutiei, a legislatiei europene si a statutului cadrelor militare, precum si legi ocupationale separate. La protest au participat reprezentanti ai filialelor Sindicatului Cadrelor Militare din Olt, Botosani, Buzau, Sibiu, Arges, Prahova, Valcea, Braila, Galati, Tulcea, Constanta, Dolj.
Participantii la miting au arborat numeroase pancarte cu mesaje la adresa sefului statului, a ministrului Apararii, precum si a presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.
„Pensionarii militari nu sunt carne de tun”, „Nu distrugeti armata romana”, „Dormi In continuare! Totul este sub control! Ti-am Indatorat si stra-stranepotii”, sunt mesajele scrise pe pancarte, unele dintre acesta fiind cu fotografia presedintelui Traian Basescu.
De asemenea, protestatarii au scandat „Jos Basescu!”, „Hotii!”, „Nesimtitii!”, „Sa se duca unde vor, Basescu, Oprea si cu gasca lor”, „Anastase judecata!”, „Armata e cu noi”, „Moarte tradarilor”, „Traiasca armata Romaniei”.
Militari In rezerva si In retragere au ars, luni, pancartele arborate la miting cu portretele lui Traian Basescu si Gabriel Oprea, dar si un chipiu de marinar si un ceas oferit de presedintele Traian Basescu In Afganistan In 2006.
Reprezentantii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, In Retragere si In Rezerva au scandat „Iesi afara, javra ordinara!”. Ei au depus langa o groapa situata pe terenul viran unde au primit autorizatie de protest o coroana mortuara dedicata actualului regim.
Protestatarii au aruncat In groapa o parte dintre pancartele pe care le-au avut la miting, dandu-le foc. In aceeasi groapa a fost aruncat un ceas pe care era inscriptionat „Oferit de presedintele Traian Basescu – Afganistan, 2006”. Protestatarii au explicat ca este primit de la un militar care s-a aflat la acel moment In teatrul de operatiuni din Afganistan. De asemena, ei au ars un chipiu de marinar.
In acest timp, protestatarii au strigat lozinci precum „Arde sobolanul!”, „Miroase a par de javra!” si „Miroase a sorici!”.
La final, toti protestatarii au scandat de mai multe ori „Iesi afara, javra ordinara!”.
Aproape o suta de cadre militare In rezerva protesteaza In fata Prefecturii Cluj
Aproape o suta de cadre militare In rezerva si In retragere protesteaza In fata Prefecturii Cluj, purtand banderole de doliu si avand o coroana mortuara pe care o vor Inmana prefectului Florin Stamatian.
Protestatarii s-au adunat, In jurul orei 11.00, In fata Prefecturii Cluj, ei avand un banner cu denumirea sindicatului si au aprins lumanari, sustinand ca tin doliu pentru pierderea unor drepturi ale fostilor militari.
Protestatarii striga „Vae Victis (Vai de cei Invinsi)” si „Onoare si Patrie”.
Presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate si In Rezerva si In Retragere (SCMDRR), Gelu Miron, a declarat ca protestatarii sunt nemultumiti de modul de recalcularea a pensiilor militare si de faptul ca pensionarii militari nu pot cumula pensia cu salariul.
Proteste ale cadrelor militare si In Alba. Peste 50 de cadre militare In rezerva din structurile Ministerului Apararii, Ministerului Administratiei si Internelor si Administratiei Nationale a Penitenciarelor protesteaza In fata Prefecturii Alba, nemultumite de recalcularea pensiilor militarilor.
Cei aproximativ 50 de protestatari s-au adunat, In jurul orei 11.00, In Parcul din centrul municipiului Alba Iulia, de unde au pornit pe jos pana la Prefectura Alba, unde au Inceput o actiune de protest.
Potrivit reprezentantilor protestatarilor, nemultumirile cadrelor militare In rezerva sunt legate de recalcularea pensiilor militare si de faptul ca li se interzice cumulul salariului cu pensia.
Aproximativ o suta de fosti militari picheteaza sediul Prefecturii Timis, sufland In vuvuzele
Aproximativ o suta de persoane, membre ale Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate In Rezerva si In Retragere Timisoara, picheteaza sediul Prefecturii Timis, sufland In vuvuzele si avand pancarte pe care scrie „Boc si Oprea, jos labele de pe pensiile noastre”.
Protestatarii s-au adunat, In jurul orei 12.00, In fata Prefecturii Timis, ei avand pancarte pe care scrie „Un premier ce nu gandeste pensiile ni le ciunteste”, Boc si Oprea, jos labele de pe pensiile noastre”, „Vot de blam pentru Guvernul Boc”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.