Coplata va fi introdusa in primul semestru 2011

Coplata va fi introdusa in primul semestru 2011

0 219

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, s-a intalnit, luni, cu delegatia FMI in Romania, discutiile vizand rationalizarea spitalelor, situatia arieratelor catre spitale si farmacii si coplata, sistem care va intra in vigoare dupa dezbaterea in Parlament, probabil in primul semestru al lui 2011, scrie Mediafax.
„Am discutat despre masurile pe care le-am implementat dupa ultima intalnire pe care am avut-o in acesta vara.

Cardului national de sanatate
Cea mai importanta masura vizeaza informatizarea sistemului, respectiv introducerea cardului national de sanatate aprobat in septembrie prin hotarare de guvern. Alte doua proiecte ale informatizarii fac parte dintr-un proiect european al CNAS si vizeaza fisa electronica a pacientului si reteta electronica”, a declarat ministrul Cseke Attila, dupa intalnirea cu seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks.
Acesta a spus ca a discutat cu seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, despre clasificarea spitalelor si despre sistemul de coplata, proiect legislativ „care se afla in circuitul avizelor”.
Legea privind coplata va fi trimisa dupa avizare, spre dezbatere in Parlament. „Aceasta a fost conventia cu Banca Mondiala”, a sustinut ministrul Sanatatii.
Alte probleme discutate cu reprezentantii FMI in Romania au fost legate de rationalizarea spitalelor si situatia arieratelor catre spitale si farmacii.
„Am spus ca la rectificarea bugetara din august am platit 800 de milioane pentru spitale si 1,1 milioane lei catre farmacii. Nu avem nevoie de derogari pentru plata datoriilor”, a spus ministrul Sanatatii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.