Ce-a mai inventat guvernul Boc?
„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot solicita asigurarea pentru pensie, prin plata contributiei de asigurari sociale, pentru perioadele de timp in care nu au avut calitatea de asigurat in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia. (…) Perioadele de timp pentru care se poate solicita asigurarea in sistemul public de pensii, cu plata corespunzatoare a contributiei de asigurari sociale, sunt de cel mult cinci ani anteriori, calculati de la data incheierii contractului de asigurare sociala”, se arata in ordonanta.
Baza lunara de calcul a sumelor datorate de persoanele care vor sa plateasca retroactiv pentru ultimii ani si sa beneficieze astfel de vechime in plus la pensie este valoarea unui salariu minim brut pe tara, garantat in plata, reglementat de legislatia in vigoare pentru fiecare din perioadele pentru care se solicita asigurarea in sistemul public de pensii.
Cei interesati trebuie sa plateasca intre 27,5 si 31,5% din valoarea salariului lunar minim brut pe tara, asa cum a fost reglementat prin acte normative din 2005 si pana acum, suma care va fi „actualizata” cu indicele de inflatie.
Sumele vor fi platite la bugetul de pensii fie intr-o singura transa, fie esalonat, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2010.
Perioada pentru care se achita contributia de asigurari sociale va constitui stagiu de cotizare in sistemul public de pensii.
Facilitatea privind plata retroactiva va fi valabila doar pana la sfarsitul anului 2010.
La inceputul lunii august, Asociatia Romanilor din Italia a solicitat Ministerului Muncii gasirea unei solutii pentru ca romanii care au muncit fara forme legale sa-si poata achita retroactiv contributiile la pensie, pentru completarea stagiului de cotizare.