Liceele din Brasov desfiintate – vor fi demolate sau privatizate

Liceele din Brasov desfiintate – vor fi demolate sau privatizate

0 455

In urma restructurarilor, mai multe licee din Brasov au fost desfiintate, iar elevii au fost repartizate la alte unitati de invatamant din oras.
Astfel, reorganizarea institutiilor de invatamant din oras a stres de pe harta liceelor brasovene urmatoarele: Colegiul Tehnic „Sf. Voievozi” (fostul Liceu Rulmentul), Colegiul Tehnic Astra si Grupul Scolar Industrial Auto Brasov.
Imobilele in care au functionat aceste licee au fost trecut acum in domeniul privat al municipiului deoarece vor intra in diferite proiecte.
Dupa cum a spus primarul George Scripcaru, in cadrul sedintei Consiliului Local de vineri, Grupul Scolar Industrial Auto Brasov va fi demolat. „Daca nu il demolam noi se darama singur. Iar pentru acest amplasament am primit din partea Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA) o solicitare pentru a realiza, cu fondurile lor, o institutie de invatamant cu predare in limbile maghiara si germana. Eu cred ca un astfel de centru la Brasov continua traditia multiculturala a orasului”, a spus primarul George Scripcaru, citat de Buna Ziua Brasov.
In ceea ce priveste Colegiul Tehnic „Sf. Voievozi” (fostul Liceu Rulmentul), aici se intentioneaza ca in parteneriat cu mai multi investitori locali sa fie creat un centru de specializare in diferite meserii cerute pe piata fortei de munca. „Firme ca Inna Schaeffler sau Aerotech trimit oamenii la specializare in Germania. de ce sa nu fie specializati aici. Iar in ceea ce priveste caminul acestui liceu, ati aprobat deja sa fie amenajat ca locuinte pentru copiii care ies din institutiile de plasament si nu au unde sa stea. Oricum, niciunul din aceste imobile nu va primi o alta destinatie, ci tot de invatamant, in diverse forme”, a mai spus George Scripcaru, informeaza aceeasi sursa.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.