JEFFREY FRANKS,
NOUL WISINSKI AL ROMANIEI!
Cu vreo 7-8 luni pana sa fie ciuruit la Tagoviste, Ceausescu a trecut prin Marea Adunare Nationala o lege prin care i se interzicea guvernului roman sa mai apeleze la credite straine, dupa sacrificiile din anii ’80, anii atat de cumpliti de plata a datoriilor externe.
Din pacate „Marele Carmaci” n-a inteles ca venise vremea sa slabeasca si cureaua austeritatii, sa simta, adica, oamenii de ce au fost necesare atatea privatiuni si saracie. In vremea asta a continuat in acelasi ritm dracesc giganticele investitii: canale de irigatie si de protectie impotriva inundatiilor, Noul port Constanta si Canalul Dunare – Marea Neagra,Transfagarasanul, Centrala atomica, Metroul, Noul centru civic, hidrocentrale, noi uzine, o uriasa flota comerciala (vandute apoi la pret de fier vechi de gastile Roman-Nastase-Basescu!) etc. Si poporul, cei multi si saraci au suportat si suporta povara.
Azi suntem mai saraci, nu se mai construieste nimic in tara decat supermagazine, agricultura trage sa moara, semn ca daca nu s-ar fura „organizat” si sistematic, ar exista, ca pe vremea lui Ceasca, bani de investitii, autostrazi si, implicit, pentru locuri de munca.
Sa pornim motoarele economiei, zic unii… Care motoare? Poate cele de la Mertzane Audi Porsche…. De aceea iar cersim imprumuturi!
In simplitatea lui de taran gospodar, Ceasca al nostru intelese un adevar simplu: bancherii te imprumuta nu ca sa le restitui cat mai repede banii, ci ca sa le ramai la nesfarsit dator, platindu-le cu regularitate numai dobanzile, iar ei sa tina „hatzurile” tarii !!!
Intr-un articol plin de miez, cunoscutul scriitor (si o vreme chiar om politic), – ma refer la Prof. univ.Ion Z.Coja – se intreba, aparent ingenuu: ce s-ar intampla cu finanta mondiala daca toate tarile ar proceda cum a procedat Romania in primavara anului 1989?
Sa ne imaginam ca toti datornicii si-ar plati datoriile si ar hotari, prin lege, sa nu mai faca alte datorii. Ce-ar face acestea daca nimeni nu va mai apela la marile banci straine, sa se imprumute!?
Cu alte cuvinte, Romania devenise o primejdie pentru finanta mondiala, pericolul fiind puterea exemplului, a fortei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul romanesc”! Iar cand Ceausescu si-a exprimat dorinta, dar si putinta ca Romania sa iasa pe piata de credite, acordand imprumuturi cu o dobanda mult mai mica decat cea indeobste practicata, Ceasca si-a semnat sentinta de condamnare la moarte! Tare as fi curios sa stiu cat a costat aceasta debarcare a lui Ceausescu!
Eu unul, scria Profesorul Coja, i-as recunoaste lui Ceausescu macar meritul de a fi inteles relatia stransa, in lumea de azi si de maine, intre suveranitatea nationala si marimea datoriei externe a unui stat.
Cum sa-l intelegi azi pe primitivul Basescu, cand fara aprobarea Parlamentului, a contractat o uriasa datorie de 20 miliarde de euro (dubla decat cea a lui Ceausescu! ) si nu a tresarit afland ca Fondul Monetar International ne va acorda acel imprumut numai daca vom respecta niste indicatii superioare?
Degeaba in Constitutie se afirma principiul sacrosanct al suveranitatii nationale, legand-o numai de inviolabilitatea hotarelor, si de pamantul sfint al Patriei, cand mult mai curata se dovedeste a fi agresiunea financiara, arma cea mai subtila si mai productiva la acest sfarsit de mileniu!
Lumea s-a desteptat, s-a saturat de violenta, de sange! In locul celebrului general Visinski, seful ocupatisei sovietice in 1945, au venit, imbracati in costume Armani, expertii financiari ai Fondului Monetar International, ai Bancii Mondiale, etc. Asta, fireste, dupa ce la diverse nivele guvernamentale gasim propulsati agenti ai marii Finante in fotolii ministeriale. Ba am ajuns chiar noi sa cerem, cu caciula in mana, imprumuturi si investitori.
Iata adevarata situatie paradoxala si extrem de primejdioasa pentru un viitor romanesc al copiilor nostri: desi noi, in Romania, ne indreptam spre o economie de piata, desi ne privatizam care mai de care, grabindu-ne sa lichidam proprietatea si economia de stat, datoria externa care s-a acumulat nu are si ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a tarii, a poporului roman!
Cum si cand si cu ce eforturi se va achita de aceste datorii statul roman?
D.D.R.
