Johann Strauss Ensemble vine pe scena teatrului din Brasov

Johann Strauss Ensemble vine pe scena teatrului din Brasov

0 210

Faimoasa orchestra vieneza Johann Strauss Ensemble revine pentru a sasea oara in Romania, cu ocazia turneului de anvergura pregatit pentru finalul anului.

Orchestra vieneza Johann Strauss Ensemble va sustine, in perioada 11 – 19 decembrie, un turneu national cu spectacolul „Best of Vienna”, ce va include orasele Bucuresti, Timisoara, Arad, Targu Mures, Cluj-Napoca, Medias si Brasov.

Johann Strauss Ensemble a fost fondat in 1985 de muzicienii din Bruckner Orchesters Linz. Pana in prezent, Johann Strauss Ensemble a concertat cu succes la Paris, Londra, Monaco, Madrid, Roma, Berlin, Salzburg, Viena, Tokyo si in multe alte orase ale lumii, colaborand cu violonisti precum Joji Hattori, Aleksey Igudesman si Alfred Pfleger. De-a lungul anilor, ei au fost dirijati de personalitati precum Martin Sieghart, Christoph Campestrini si Werner Steinmetz.

Sunetul tipic si unic austriac, plus o picatura de umor, stau la baza succesului international al acestei orchestre de virtuosi, aplaudata cu entuziasm de spectatori de pe toate meridianele. Johann Strauss Ensemble a reusit sa incante prin perfomante muzicale in toate centrele muzicale europene, asiatice sau australiene.

Anul acesta turneul national va fi organizat de echipa de productie a companiei Star Dust. “Este un turneu ce este asteptat cu mult interes de publicul din tara noastra si suntem onorati ca Johann Strauss Ensemble ne-a ales pe noi ca organizatori si in acest an” a declarat Ana Maria Costea, producatorul turneului.

Biletele au fost puse in vanzare si se gasesc la casele de bilete ale salilor de spectacol si online, pe www.biletoo.ro.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.