Autostrada Deva-Orastie, o face Strabag cu 220 milioane de euro

Autostrada Deva-Orastie,
o face Strabag cu 220 milioane de euro

0 228

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a semnat, marti, cu asocierea Strabag AG-SC Strabag SRL-SC Straco Grup contractul pentru constructia variantei de ocolire Deva-Orastie la standard de autostrada, informeaza Ministerul Transporturilor.
Valoarea contractului este de 220,6 milioane euro (TVA inclus), din care contributia Comisiei Europene este pana la 133,6 milioane euro. Proiectul este finantat din fondul ISPA 2004 si are termen de finalizare 24 de luni din momentul inceperii lucrarilor. Tronsonul Deva-Orastie are 32,8 kilometri si este situat pe coridorul pan-european IV Constanta-Bucuresti-Nadlac.
„Contractul pentru constructia variantei de ocolire Deva-Orastie la standard de autostrada este cel mai mare contract din fonduri europene semnat pana acum de CNADNR”, sustine Ministerul Transporturilor. Portiunea de 32,8 kilometri de autostrada are 15 poduri si 10 pasaje.
La inceputul lunii septembrie, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a decis ca firma castigatoare a contractului pentru construirea autostrazii Deva – Orastie este asocierea condusa de Strabag.
Licitatia pentru construirea variantei de ocolire Deva-Orastie a avut loc in luna mai 2010, insa rezultatul a fost contestat de doi participanti, respectiv FCC Construction si consortiul Astaldi-Max Bogl. Pentru constructia acestui tronson, au avut loc mai multe incercari de organizare a licitatiei. Una in 2006, cand nu au fost respectate unele conditii de atribuire si inca una in 2009, cand au fost contestate criteriile de participare la licitatie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.