Aderarea la Spatiul Schengen, Franta o da la intors!

Aderarea la Spatiul Schengen,
Franta o da la intors!

0 215

Ambasadorul Frantei in Romania, Henri Paul, a declarat marti, la Oradea, ca Franta nu se opune aderarii Romaniei la Spatiul Schengen, dar ca pentru acest obiectiv este nevoie de un raport al CE “mai pozitiv, mai optimist” in domeniul Justitiei, precum si acordul tuturor statelor membre UE.
Prezent la Oradea pentru o vizita la invitatia presedintelui CJ Bihor, Radu Tirle, ambasadorul francez a precizat ca exista neintelegeri asupra acestui subiect, opozitia Frantei la aderarea Romaniei in Spatiul Schengen fiind “o eroare, un fals”.
“Franta nu se opune intrarii Romaniei in Spatiul Schengen, este o eroare, este fals. Deci, noi spunem DA perspectivei de intrare a Romaniei in Spatiul Schengen si cea mai buna dovada a fost, foarte recent, saptamana trecuta cand Franta nu s-a opus transmiterii avizului Parlamentului European, o etapa pe care Romania trebuie sa o indeplineasca,” a spus Henri Paul, intr-o conferinta de presa.
Ambasadorul a mentionat insa ca pentru o decizie definitiva de aderare a Romaniei la Spatiul Schengen este nevoie de unanimitatea statelor europene, ceea ce “astazi, nu exista” si a apreciat ca “nu trebuie sa se precipite etapele”.
Mai este de semnalat inca o stire, Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, cel care a tot dat declaratii impotriva Romaniei, a sarit din schema guvernamentala, fiind restructurat din noua formula a guvernului francez.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.