Cseke Attila:
Cardul de asigurat de la 1 ianuarie 2011
Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat joi, in conferinta de presa, ca introducerea cardului de asigurat se va face probabil de la 1 ianuarie 2011. In prezent se pregateste caietul de sarcini pentru licitatie, iar Imprimeria Nationala va realiza cardul.
„Toata lumea trebuie sa inteleaga ca exista reguli care trebuie respectate. Prin introducerea cardului se vor reglementa problemele din sanatate, cardul fiind pentru toate persoanele care isi platesc asigurarile de sanatate. Ceilalti vor trebui sa plateasca serviciile medicale, daca nu sunt urgente sau cazuri epidemiologice”, a spus ministrul.
Ministrul Sanatatii a adus in discutie si faptul ca sunt inca foarte multe persoane exceptate – in 2009 erau 11 milioane de persoane in aceasta situatie – si ca vor trebui gasite masuri pentru a scaderea numarului acestora.
Cardul de asigurat va consta in jur de 2 euro, personalul medical va avea un card medical personalizat de care se va interconecta cardul pacientului, eliminand astfel de riscul de patrundere in sistem si utilizarea informatiei de persoane neautorizate, a subliniat ministrul.
Referitor la bugetul sanatatii pentru anul viitor, Cseke Attila nu a avut un raspuns, spunand ca nu s-a discutat nici in guvern si nici in coalitie. El a aratat insa ca sanatatea trebuie sustinuta, dar nu ca anul acesta, cand nu a fost sustenabila. Cseke Attila a accentuat ca sistemul sanitar si sanatatea costa, iar acest lucru trebuie sa fie constientizat de toata lumea.
Ministrul Sanatatii a adaugat ca trebuie sa se achizitioneze si sistemul informatic in paralel cu sistemul de carduri.